Daunele morale prevăzute pentru salariaţi ar putea fi scoase din lege

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Daunele morale prevăzute pentru salariaţi ar putea fi scoase din lege

Eveniment 31 Iulie 2007 / 00:00 622 accesări

Prin noile modificări aduse Codului Muncii, intrate în vigoare ieri, salariaţii care suferă un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului, în timpul îndeplinirii obligaţiilor de serviciu, pot cere despăgubiri materiale şi morale. De la teorie la practică este drum lung, iar variantele legislative îndelung studiate de specialiştii Ministerului Muncii ar putea fi încă o dată modificate, mai ales că ministrul Paul Păcuraru consideră această reglementare prea ambiguă. \"Dacă angajatul are o problemă de imagine, de consum psihic sau se simte stresat, poate acţiona în judecată angajatorul şi poate cere daune morale. Guvernul nu a susţinut acest demers pentru că introduce multă confuzie. Nu există o definiţie a prejudiciului moral şi nici modalităţi de a converti acest prejudiciu în despăgubire bănească\", a explicat ministrul Păcuraru. Potrivit prevederilor anterioare, angajatorul era obligat, în temeiul normelor şi principiilor răspunderii civile contractuale, să îl despăgubească pe salariat doar în situaţia în care acesta a suferit un prejudiciu material din vina sa. Paul Păcuraru a declarat că nu este de acord cu această prevedere şi va solicita Ministerului Justiţiei să reunească Comisia de Dialog Social pentru a clarifica elementele de procedură pentru înţelegerea acestui termen. De asemenea, ministrul a declarat că intenţionează, dacă este posibil, să iniţieze un proiect de modificare a acestui articol din Codul Muncii.



12