De ziua Franței, România speră în continuare la Schengen

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Vis liberal

De ziua Franței, România speră în continuare la Schengen

Politică 15 Iulie 2014 / 00:00 269 accesări

Numeroase discuții au fost purtate, din 2007 încoace, pe tema aderării României la spațiul Schengen, între oficialii români și cei străini, însă fără niciun rezultat. În urmă cu aproape două săptămâni, ministrul Afacerilor Externe, Titus Corlățean, a cerut sprijin din partea Italiei după ce aceasta a obținut președinția rotativă a Consiliului UE, însă nu a primit niciun răspuns. În viziunea președintelui PNL, Klaus Iohannis, se pare că nu Italia este cheia aderării României la Schengen, ci mai degrabă Franța, întrucât a declarat că se bazează pe prietenia româno-franceză în acest sens. Afirmația a fost făcută cu ocazia zilei în care francezii sărbătoresc 225 de ani de la căderea Bastiliei. "Este de-ajuns să ne întoarcem în trecutul nostru comun, unde vom descoperi rădăcinile și legăturile clădite de generațiile apuse. Ne-am regăsit de-a lungul timpului, români și francezi, în lumea ideilor, unde am militat împreună pentru valori fundamentale ale societății moderne, pentru democrație și pentru libertate. (…) Astfel, sunt convins că, așa cum a făcut-o când ne-a fost mai greu, Franța va fi alături de noi și de acum încolo, în proiectul nostru imediat și necesar: susținerea dreptului și nevoii României de a intra în spațiul Schengen. Transmit poporului francez salutul meu și al PNL. (…) Vive la France!", a declarat Iohannis.



12