Debirocratizare în procesul de aprobare a prețurilor la medicamente

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Debirocratizare în procesul de aprobare a prețurilor la medicamente

Sănătate 11 Mai 2018 / 11:35 572 accesări

Prin intermediul unui sistem informatic, Ministerul Sănătății oferă posibilitatea Deținătorilor de Autorizații de Punere pe Piață de a depune în sistem on-line dosarele pentru aprobarea prețurilor la medicamentele de uz uman.
Această procedură se realizează prin intermediul Punctului de Contact Unic electronic (PCUe), gestionat de către Agen2tia pentru Agenda Digitală a României, instituție publică în subordinea Ministerului Comunicațiilor și Societății Informaționale, disponibil la adresa www.edirect.e-guvernare.ro.
Astfel, va fi diminuat timpul de așteptare și păstrarea ordinii în soluționarea dosarelor de preț, precum și eliminarea posibilității producerii de erori umane în analiza dosarelor.
De asemenea, această platformă informatică permite crearea unui istoric centralizat al comunicării dintre Ministerul Sănătății si mediul de afaceri. Mai mult, are prevăzut și un sistem de notificări privind soluționarea solicitărilor în termenul legal.
“Avem nevoie de mai multe măsuri de debirocratizare a sistemului de sănătate și aceasta este una dintre ele. Acest sistem asigură trasparență si un acces mai bun al firmelor la serviciile oferite de Ministerul Sănătății. Nu în ultimul rând, această platformă permite oricărei persoane interesate posibilitatea de a vedea stadiul în care se află dosarul depus de producător în vederea obținerii autorizației de punere pe piață a unui medicament ”, a declarat Sorina Pintea, ministrul Sănătății.



12