Deblocarea a mii de posturi din Sănătate, respinsă

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Deblocarea a mii de posturi din Sănătate, respinsă

Sănătate 24 August 2010 / 00:00 608 accesări

Problema deblocării a mii de posturi în sistemul sanitar în varianta propusă de ministrul Sănătăţii este respinsă de factorii decidenţi ai Executivului, au declarat, ieri, surse din cadrul coaliţiei de guvernământ. „A fost o discuţie foarte aprinsă în coaliţie. Ministrul Sănătăţii, Attila Cseke, a cerut deblocarea a mii de posturi, dar acest lucru a fost respins categoric de premier, dar şi de ministrul Finanţelor”, au precizat sursele citate. În aceeaşi şedinţă, Cseke a cerut şi majorarea salariilor medicilor prin noua lege a salarizării, dar acest subiect nu a fost abordat în maniera radicală în care a fost discuţia privind deblocarea posturilor, au mai spus sursele citate. Ministrul Sănătăţii a cerut în şedinţa de Guvern din 18 august deblocarea de urgenţă a posturilor din sistem care trebuie ocupate imediat. El spunea atunci că o decizie în acest sens ar putea fi luată de Executiv în următoarea şedinţă. “Nu cred că vor putea fi deblocate toate posturile, dar măcar cele care trebuie urgent ocupate”, preciza ministrul Sănătăţii. Şi premierul Emil Boc declara, sâmbătă, că în luna septembrie se va face o analiză cu privire la posturile care pot fi deblocate în sistemul sanitar şi la numărul acestora, menţionând că este vorba şi despre posturi din justiţie, administraţie şi învăţământ superior. Propunerea ministrului Sănătăţii de deblocare a posturilor a fost făcută în urma incendiului care a avut loc în 16 august, la Secţia de Terapie Nou-Născuţi de la Maternitatea Giuleşti, în urma căruia cinci bebeluşi au murit şi şase sunt răniţi grav. Directorul general al Administraţiei Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti declara că la Secţia de Terapie Intensivă ar trebui să existe, potrivit normativului de personal, şapte asistente şi doi medici, la Maternitatea Giuleşti fiind o singură asistentă, în loc de patru cât era necesar. Marius Savu a spus că una dintre problemele sistemului de sănătate este legată de lipsa de personal, acest lucru fiind resimţit şi la Maternitatea Giuleşti. El a mai precizat că deblocarea posturilor din Sănătate este un pas important, pentru că, indiferent de numărul şi calitatea aparatelor, în spatele lor trebuie să fie oameni, iar în terapie intensivă să nu mai fie niciun moment fără personal medico-sanitar. Şi primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, a spus că lipsa personalului în spitale este o realitate. El a precizat că problema găsită în toate spitalele municipalităţii în care au fost făcute până în prezent controale vizează deficitul de personal, în şapte unităţi 365 de locuri fiind neocupate.



12