Debut în afaceri pentru elevi şi studenţi

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Sub cupola Universităţii Andrei Şaguna şi a FNGCIMM

Debut în afaceri pentru elevi şi studenţi

Economie 03 Martie 2007 / 00:00 1255 accesări

Conferinţa Regională Ştiinţifică “Integrare-Dezvoltare, Finanţare-Garantare Credite pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii”, organizată de Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii (FNGCIMM), filiala Constanţa, împreună cu Universitatea Andrei Şaguna, în perioada 9-10 martie 2007, are ca scop popularizarea FNGCIMM în zona Dobrogea şi în special în Constanţa, dar şi a produselor pe care le oferă IMM-urilor. “Un alt scop al Conferinţei este de a face cunoscută posibilitatea de ajutorare a IMM-urilor din partea FNGCIMM pentru accesul la solicitările de credite de la instituţiile financiar-bancare locale. Opţiunea de popularizare este determinată şi de faptul că, pe zona Constanţa, activitatea Fondului a fost mai puţin cunoscută”, a declarat Cristian Vanghele, inspector financiar-bancar din cadrul FNGCIMM Constanţa. El a adăugat că evenimentul se încadrează în strategia de marketing şi de promovare a imaginii Fondului, la nivel naţional, fiind o societate comercială pe acţiuni cu capital majoritar de stat, în care acţionar majoritar este Agenţia Naţională pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii şi Cooperaţie.

Prin intermediul Conferinţei, FNGCIMM intenţionează să contacteze IMM-urile pentru a le da posibilitatea să solicite operatorilor financiar-bancari accesul la facilităţi de credit pentru dezvoltarea activităţilor curente sub forma liniilor de credit sau credite pentru capital de exploatare, credite pentru investiţii, dar şi sub forma accesului la fondurile structurale. “Deşi la Constanţa Fondul a fost înfiinţat în decembrie 2005, din cauza unei promovări slabe, IMM-urile nu au putut să cunoască pachetele de produse şi serviciile cu care Fondul poate veni în sprijinul acestora”, a subliniat Vanghele. Împreună cu Universitatea Andrei Şaguna, FNGCIMM a încercat să promoveze Conferinţa în rîndul elevilor şi studenţilor, astfel încît aceştia să cunoască posibilităţile de demarare a unei afaceri, de acces la finanţări, de solicitare a unor garanţii de completare a celor proprii.

FNGCIMM acordă consultanţă pentru depunerea documentaţiei la centrală, susţinerea acesteia şi solicitarea garanţiilor pentru accesul la credit. “Concursul pe care noi îl organizăm se doreşte să constituie un imbold pentru impulsionarea şi implementarea unei încrederi a viitorului întreprinzător în elaborarea unui plan de afaceri, cu aplicabilitate reală în dezvoltarea unei anumite activităţi. Succesul evenimentului ne va obliga să gîndim o strategie viitoare de majorare a premiului, de diversificare a produselor concursului respectiv cu anumiţi parteneri care să ofere acel premiu şi să pună în aplicare acel program”, a explicat Vanghele. În ceea ce priveşte Conferinţa Ştiinţifică Regională, evenimentul se înscrie în acţiunile de promovare pe termen lung a unei imagini pozitive a FNGCIMM ca o instituţie orientată, în principal, spre sprijinirea accesului IMM-urilor: “Vrem să menţinem încrederea clienţilor existenţi, a băncilor partenere, să atragem clienţi noi, cu reliefarea pregnantă a unor calităţi ale instituţiei privind soliditatea, dinamismul, flexibilitatea şi orientarea spre client, concomitent cu consolidarea imaginii Fondului de partener al finanţatorilor, şi nu de concurent, avînd ca target comun satisfacerea nevoilor de dezvoltare a IMM-urilor şi crearea unui mediu de afaceri sănătos, competitiv şi producător de profituri maxime”, a încheiat Vanghele.

Taguri articol


12