Decizie: directoarea şi educatoarele de la „grădinița groazei“, PEDEPSITE ASPRU!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Îi băteau şi umileau pe copii Decizie: directoarea şi educatoarele de la „grădinița groazei“, PEDEPSITE ASPRU!
Justiție 23 Mai 2018 / 15:22 3287 accesări 11 comentarii

Educatoarele şi directoarea de la Grădiniţa “Micul Regat” din municipiul Constanţa au fost condamnate, miercuri, de Curtea de Apel Constanţa la pedepse cuprinse între un an şi un an şi cinci luni de închisoare cu suspendare pentru purtare abuzivă. De asemenea, au fost obligate la plata a 50.000 de euro daune morale către cele cinci părţi civile din acest dosar. Decizia instanţei este definitivă, anunţă News.ro.

Curtea de Apel Constanţa a dat, miercuri, sentinţa în dosarul în care au fost judecate cinci educatoare şi directoarea de la grădiniţa “Micul Regat”. Instanţa a modificat două dintre sentinţele date de către Judecătoria Constanţa în acest dosar. Astfel, directoarea unităţii, Eliza Pufleanu, care fusese achitată în prima instanţă, a fost condamnată la un an şi cinci luni de închisoare cu suspendare pentru complicitate la infracţiunea de purtare abuzivă în formă continuată, iar pentru Cristina Manolache pedeapsa a fost mărită de un an la un an şi cinci luni de închisoare pentru purtare abuzivă în formă continuată, tot cu suspendare.

Celelalte patru persoane judecate au rămas cu pedepsele primite de la Judecătoria Constanţa în toamna anului trecut. Astfel, Cristina Alina Arma şi Irina Petre au fost condamnate la câte un an de închisoare, iar Georgiana Vierescu şi Larissa Victoria Hercus au primit o pedeapsă de câte un an şi jumătate de închisoare, toate pentru purtare abuzivă, pedepsele fiind cu suspendare.

Curtea de Apel Constanţa a modificat şi cuantumul daunelor morale către cele cinci părţi civile din dosar. Judecătoria Constanţa hotărâse ca educatoarele şi directoarea grădiniţei să plătească în total 7.500 de euro, Curtea de Apel stabilind ca valoarea daunelor morale să fie în total de 50.000 de euro, adică 10.000 de euro pentru fiecare familie care a fost implicată în proces. Decizia instanţei este definitivă.

Reamintim că cele cinci educatoare şi directoarea de la grădiniţa privată "Micul Regat" din Constanţa au fost trimise în judecată în septembrie 2015, fiind acuzate că îi băteau şi umileau pe copii. Totul a ieşit la iveală după ce un părinte a observat că de câte ori se întorcea de la grădiniţă copilul său era speriat şi avea coşmaruri noaptea şi a decis să monteze un aparat de înregistrare într-o jucărie. Ulterior, chiar pe imaginile de pe camerele de supraveghere ale grădiniţei private s-a putut observa cum copiii erau agresaţi de către femeile care ar fi trebuit să aibă grijă de ei, fiind loviţi şi ameninţaţi.

Educatoarele au spus în faţa instanţei că nu sunt vinovate şi că nu i-au agresat pe copii.

Loading...

11 comentarii

Corina I 17:27:53 / 23 Mai 2018
Bani

Bani au vrut,bani au primit

Răspunde | Raportează | | |-81
V.I 18:06:03 / 23 Mai 2018
...

Sa plateasca Pufleanca ca la ea 50000 euro e un mizilic fata de ce salarii au alealalte

Răspunde | Raportează | | |+10
Stupefiat 19:19:18 / 23 Mai 2018
Doar atat?

Doar pedepse cu suspendarea au primit pt maltratarea unor copii? Nimic complementar? Sa intelegem ca isi pot vedea in continuare de "educatie" prin agresiuni fizice si psihice?

Răspunde | Raportează | | |+23
Mircea 23:02:49 / 23 Mai 2018
Pentru Corina I

Oamenii daca vroiau doar bani ii luau de la mirlanii de Pufleanu din secunda 2 cand vedeau imaginile , nu stateau prin procese 5 ani de zile. Si pufleanu ii dadea bucuroasa ca are cum sa musamalizeze.

Răspunde | Raportează | | |+28
Ionut Lupascu 01:11:46 / 24 Mai 2018
Circ

Cand s-a dat legea gratierii de s au umplut iar strazile de talhari,violatori si alte scursuri,nu s a mai facut atata gura si nu v a mai fost frica ca va poate fi atacat copilul sau sotia pe strada.Circ ieftin, asta se cere,asta s a vandut,asta atrage..asta s a dat!

Răspunde | Raportează | | |-111
Micul Regat 01:32:29 / 24 Mai 2018
angajeaza:

pedofile, scarnavii, brute, dezagreabile, dezgustatore, displacute, dizgratiose, gretoase, grele, infame, infecte, imputite, josnice, mincinoase, viclene, proaste, misele, mizerabile, marsave, nedemne, nelegiuite, nemernice, neplacute, nesuferite, netrebnice, puturose, rele, rau-mirositore, respingatore, rusinos, scelerate, scarbose, ticaloase, urate,

Răspunde | Raportează | | |+18
DORIAN 01:38:59 / 24 Mai 2018
...

HAHAHA Ionut Lupascu iti dai dislike-urile inapoi ca un batran pervers care isi aduna de pe jos maruntul in timp ce horhaie ?? Te vad !

Ionut Lupascu 01:47:32 / 24 Mai 2018
Pentru DORIAN

Inseamna ca ai ochi,ceea ce e bine.Felicitari!

Nelu 08:05:48 / 24 Mai 2018
Pentru mine sunt semne de intrebare

Cum de a fost achitata la prima și la a doua condamnata. Înțeleg o micșorare sau o mărire de pedeapsa dar o pozitie schimbată la 180 de grade NU o înțeleg. Ceva este și Cum în nenorocit ul acesta de penal se merge pe principiul orice dubiu în favoarea inculpatului ce a prins viteza mă face sa cred ca posibil sa fie victimele judecății umane.Poate ca mă înșel dar ....O soluție de achitare chiar dacă nu este definitivă Da motivarea sa nu ai conștiința încărcată. Într o societate ca a noastră unde ca penal poți ocupa o funcție in Guvernul sau Senatul României și cu motivarea judecătorilor din prima de achitare lejer doamnele pot ocupa funcții în Inspectorat. Ăsta e fraților. ...votați fără penali initiativa cetățenesca ca dracu ne ia și v am și demonstrat.

Patitii 23:37:08 / 31 Mai 2018
ABUZIVE

Oare cand va urma si Comenius ? Acolo alte putregaiuri de specializde.Nimeni nu poate vedea sau urmarii ??? Acolo se intampla multe abuzuri asupra copilasilor. Toti au fețisoarele triste si mai ales palide!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

.... 23:40:30 / 31 Mai 2018
Degeaba

Comenius a mai fost inchisa...Si?????

Adaugă comentariul tău





NOTĂ: Te rugăm să comentezi la subiect. Sunt interzise atacurile la persoană, limbajul vulgar sau tendenţios şi postarea materialelor publicitare. Încălcarea acestor norme va fi sancţionată cu ştergerea imediată a comentariului.



Pagina a fost generata in 0.2112 secunde