Deputatul Florin Popescu, trimis în judecată

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
I s-a înfundat

Deputatul Florin Popescu, trimis în judecată

Administrație 20 Iunie 2014 / 00:00 664 accesări

Deputatul PMP Florin Popescu a fost trimis în judecată pentru conflict de interese, pentru că, în perioada în care a fost preşedinte al Consiliului Judeţean Dâmboviţa, a semnat contracte de lucrări cu o firmă la care fusese acţionar, şi pentru fals în declaraţiile de avere din perioada 2008-2011. Practic, deputatul a semnat şapte acte adiţionale la un contract de lucrări încheiat între consiliu şi societatea cu pricina, la care acesta, împreună cu tatăl şi fratele său, a fost acţionar până în 14 iulie 2008, precum şi un contract de lucrări încheiat cu aceeaşi societate comercială, realizând, în mod indirect, un folos material, atât pentru sine, cât şi pentru rudele sale. Evident că deputatul a încercat să se justifice, între timp, spunând că era doar un acționar mai micuț al firmei beneficiare de contracte preferențiale. Nu a ținut în fața oamenilor legii. Așa că procurorii Secţiei de urmărire penală şi criminalistică l-au trimis în judecată pe deputat pentru conflict de interese (opt acte materiale) şi fals în declaraţii (opt acte materiale). Florin Popescu a anunţat, între timp, că îşi suspendă activitatea în PMP până la clarificarea situaţiei sale, precizând că se pune la dispoziţia justiţiei şi că nu este necesară cererea de arestare preventivă.



12