DiCaprio l-a umilit pe Bieber

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Incidente, incidente

DiCaprio l-a umilit pe Bieber

Monden 04 August 2014 / 00:00 813 accesări

Altercaţia dintre actorul britanic Orlando Bloom şi cântăreţul canadian Justin Bieber este departe de a cădea în derizoriu sau uitare. Conflictul nu este aplanat şi este dus mai departe şi de prietenii actorului. Justin Bieber a devenit antipatic unui număr tot mai mare de celebrităţi şi se pare că printre cei care s-au bucurat pe faţă de pumnul pe care Orlando Bloom a apucat să i-l tragă au fost Leonardo DiCaprio şi P. Diddy. Fotomodelul spaniol Anastasia Skolkova, de 20 de ani, a povestit că prietenul lui Orlando Bloom, cu care acesta se distra în clubul Ibiza, a fost cel care a pornit cearta. Prietenul cu pricina este nimeni altul decât Leonardo DiCaprio. Cântărețul canadian a încercat să-i atragă atenţia lui Leo, dar acesta s-a tot ferit din câmpul lui vizual, până când Justin Bieber a avut proasta inspiraţie să se ducă la acesta. I-a spus ceva la ureche şi a încercat să-i strângă mâna, dar actorul american a avut o reacţie de respingere, împingându-l. Atunci a intervenit Orlando Bloom şi l-a lovit pe Justin Bieber.

Motivele altercaţiei sunt necunoscute, dar o vorbă clasică zice ”Chercher la femme...”. Nu este prima dată când Leonardo DiCaprio respinge public compania lui Justin Bieber. În cadrul Festivalului de Film de la Cannes, Bieber și-a trimis de câteva ori oamenii din staff în spațiul VIP dedicat lui Leonardo DiCaprio, pentru a-l întreba dacă vrea să petreacă alături de el. De fiecare dată, răspunsul a fost negativ. Actorul american nu are deloc o părere bună despre starul canadian și îl evită la orice eveniment monden. Între timp, impresia generală a rămas că Orlando Bloom îi poartă sâmbetele lui Justin Bieber, cu care fosta sa soție a cam flirtat fără rușine pe vremea când cei doi erau încă soț și soție. Orlando Bloom mai are un diferend important când vine vorba despre Miranda Kerr, despre care se spune că are o idilă fierbinte cu miliardarul australian James Packer. Așa că Orlando Bloom a fost văzut în compania Ericăi Packer, fosta soție a miliardarului, iar cei doi păreau foarte apropiați. Tot dorință de răzbunare a fost și când Orlando Bloom a fost văzut alături de Selena Gomez la o petrecere la Los Angeles…



12