Două rapoarte privind dosarele lui Năstase, în plenul Camerei

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Două rapoarte privind dosarele lui Năstase, în plenul Camerei

Politică 12 Februarie 2009 / 00:00 470 accesări

Conducerea Camerei Deputaţilor a decis, ieri, ca plenul să se pronunţe în privinţa scrisorii procurorului general privind începerea urmăririi penale în cazul lui Adrian Năstrase. Secretarul Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a declarat, la finalul şedinţei, că după discuţii şi audierea preşedintelui Comisiei juridice, Daniel Buda, şi a vicepreşedintelui, Florin Iordache, Biroul Permanent al Camerei a decis ca în plenul acestui for să ajungă două raporte. Astfel, plenul va dezbate un raport al comisiei juridice şi un contra-raport al reprezentanţilor PSD din Comisia juridică, care fie nu au participat la şedinţa în care s-a discutat despre cazul Năstase, fie au apreciat că nu au avut timp suficiet pentru a studia dosarele şi argumentele Parchetului. Zgonea a adăugat cã Biroul Permanent a luat aceastã decizie în unanimitate, la propunerea vicepreşedintelui Năstase. El a precizat că discuţiile privind cazul deputatului Năstase s-au desfăşurat fără stenogramă şi fără înregistrare, deoarece este vorba de o discuţie despre o persoană. Zgonea a spus că a fost vorba şi de audierea celor doi deputaţi care au opinii diferite. Social-democratul Iordache a contestat faptul că la şedinţa comisiei unde s-a discutat despre scrisoarea procurorului general care solicitã începrerea urmãririi penale a lui Nãstase în douã dosare, preşedintele comisiei a refuzat sã supunã la vot propunerea PSD de a cere parchetului date suplimentare în cazul Nãstase. Propunerea lui Daniel Buda ca membrii comisiei juridice sã recomande plenului începerea urmãririi penale a lui Nãstase a fost respinsã în comisie prin votul depurtaţilor PSD şi a lui Mircea Grosaru (minoritãţi). Zgonea a spus că Biroul Permanent a acceptat sã preia acest caz deoarece au existat vicii de procedură. Ca urmare, în urma audierii lui Buda şi a lui Iordache în Biroul Permanent, conducerea Camerei Depurtaţilor a decis, conform art. 55 din Regulament, ca plenul să discute douã rapoarte - un raport al comisiei şi un raport suplimentar, numit contraraport. Zgonea nu a putut sã precizeze ce va conţine acest contraraport, arãtînd doar cã acest lucru esrte la latitudinea celor nemulţumiti, adică deputaţii PSD şi cei care nu au participat la vot în comisie şi nici care va fi procedura în plenul Camerei, dacã se vor supune la vot ambele rapoarte sau nu. El a spus cã posibilitãţile din plenul Camerei sînt de la minus infinit la plus infinit.



12