Drepturile persoanelor infectate cu HIV nu sînt respectate în totalitate

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Drepturile persoanelor infectate cu HIV nu sînt respectate în totalitate

Social 28 Octombrie 2006 / 00:00 777 accesări

Asociaţia Română Anti-SIDA (ARAS), filiala Constanţa, a efectuat un studiu privind calitatea serviciilor sociale oferite de organizaţiile neguvernamentale (ONG) şi de autorităţile publice adolescenţilor infectaţi cu HIV/SIDA. Potrivit unui comunicat de presă al ARAS, studiul a fost realizat în perioada iunie – august 2006 în cadrul proiectului „E timpul ca adolescenţii să vorbească! – Conferinţa naţională a adolescenţilor seropozitivi HIV“, derulat cu finanţare europeană. Cercetarea s-a efectuat pe un eşantion de 549 adolescenţi, cu vîrste cuprinse între 15 şi 19 ani, din 12 judeţe, printre care şi Constanţa. La finalul studiului, s-a constatat că 88% din respondenţi sînt elevi, 11% fără ocupaţie şi doar 1% angajaţi. „Cei mai mulţi adolescenţi, 85,5%, afirmă că primesc asistenţă socială din partea ONG-urilor, 11,9% din partea autorităţilor publice, iar 2,6% nu primesc asistenţă socială din partea nici unei instituţii“, a declarat ofiţerul de comunicare ARAS, Alina Fătu. Potrivit acesteia, în topul aşteptărilor şi nevoilor adolescenţilor cu HIV sînt taberele gratuite şi activităţile recreative cu 23,4 procente, urmate de sprijinul material 21,1 procente, informare şi consiliere, asistarea familiei în situaţii de criză şi cursuri de calificare şi recalificare, fiecare cu cîte 17,2 procente.

Rezultatele arată că sub 10% din cei intervievaţi au răspuns că au nevoie de sprijinul moral, consiliere şi orientare vocaţională, centre de zi, educaţie non-formală, linie telefonică de urgenţă, terapii alternative. De asemenea, aprox. 75% din subiecţi îşi pun speranţele în ONG-uri pentru respectarea drepturilor lor şi doar 10% spun că autorităţile publice militează pentru respectarea drepturilor persoanelor cu HIV. Conform legislaţiei în vigoare, adolescenţii cu HIV beneficiază simultan de serviciile sociale oferite atît de către autorităţile publice şi de cele oferite de ONG-uri. În acest context, mai mult de jumătate dintre participanţii la studiu au spus că nu sînt mulţumiţi de serviciile sociale oferite de către autorităţile publice. După efectuarea studiului, specialiştii au ajuns la concluzia că niciun drept legal specific persoanelor infectate cu HIV nu este respectat în totalitate. Cele mai grave încălcări ale acestor drepturi se găsesc în zona nevoilor specifice adolescenţilor: 55% nu beneficiază de tabere gratuite pe an, 37% nu beneficiază de bilete la spectacole, 24% nu primesc gratuitate pe transportul urban şi cel mai dureros 16,5% nu au acces liber şi egal în orice instituţie de învăţămînt de masă. În aceste condiţii, 21,9% din adolescenţi doresc să poată merge din nou la şcoală şi 10,2% doresc combaterea discriminării persoanelor infectate cu HIV.



12