După 13 ani, Zuckerberg primeşte o diplomă onorifică de la Harvard!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

După 13 ani, Zuckerberg primeşte o diplomă onorifică de la Harvard!

Externe 26 Mai 2017 / 15:31 334 accesări
Mark Zuckerberg, pe când era la Harvard

Mark Zuckerberg, pe când era la Harvard

Fondatorul Facebook, Mark Zuckerberg, și-a primit în cele din urmă diploma - cu titlu onorific - joi la Harvard, la 13 ani după ce a părăsit băncile prestigioasei universități americane unde a stat doar doi ani, informează France Presse. Tânărul miliardar de 33 de ani a revenit la universitatea unde a lansat ceea ce urma să devină rețeaua sa socială, pentru a primi diploma onorifică de doctor în drept.

Vizita sa la Harvard a fost însoțită de mai multe fotografii nostalgice postate pe Facebook, mai ales atunci când a intrat în fosta lui cameră de cămin sau când a pozat cu părinții săi. ''Mamă, am spus că întotdeauna voi veni înapoi și îmi voi lua diploma'', se poate citi într-un comentariu. Facebook s-a născut dintr-un site creat de studentul Zuckerberg în acest campus din Massachusetts, pe care l-a părăsit în mai 2004, după numai doi ani de studiu în științe informatice și psihologie. De atunci, proiectul său a devenit una dintre cele mai mari capitalizări de piață din lume, iar rețeaua sa numără aproape 2 miliarde de membri.

Primind diploma, el a rostit un discurs ce amintește studenților să profite de oportunitățile care le ies în cale. ''Sunt aici să vă spun că a vă găsi calea nu este suficient'', a început tânărul sub o ploaie torențială. ''Este timpul ca generația noastră să construiască lucruri mari. Nu este o vorba doar de a crea progresul'', a spus el, ''ci de a crea un sens''. Una dintre cele mai mari provocări cu care se va confrunta noua generație, a precizat el, este ''nivelul inegal al averilor''. ''Este ceva în neregulă cu sistemul nostru atunci când vezi că eu pot pleca de aici și pot câștiga miliarde de dolari în 10 ani, în timp ce milioane de studenți nu-și pot rambursa împrumuturile'', a deplâns Zuckerberg. ''Ar trebui să explorăm idei, cum ar fi venitul universal de bază, pentru a ne asigura că toată lumea are un loc pentru a încerca idei noi'', a mai propus antreprenorul. Este timpul, a continuat patronul Facebook într-o aluzie la cartea filosofului francez Jean-Jacques Rousseau, ''să definim un nou contract social'': ''Ar trebui să avem o societate care măsoară progresul nu doar prin indicatori economici (...), ci și prin numărul celor care au un rol însemnat''.



12