Este posibil ca peste câteva zile votul din Parlamentul României să trântească acest proiect guvernamental. Și atunci vom vorbi despre fostul viitor premier Ludovic Orban. Dar la fel de posibil este ca guvernul să treacă. Dacă va trece, se va confrunta cu un eșec de mari proporții. Acest eșec previzibil este pus de cei mai mulți analiști pe seama compoziției extrem de eterogene a coaliției care va susține noul executiv. Numai că lucrurile nu stau chiar așa.

Este o nebunie să ne imaginăm că mai multe partide politice cu obiective diferite și chiar divergente își vor putea acorda instrumentele astfel încât guvernul Orban să supraviețuiască. Și să aibă succes. Chiar în condițiile în care mandatul său e limitat în timp și în conținut. Există însă o cauză mult mai profundă a eșecului, pe care eu mă grăbesc să-l anticipez. Aceasta ține de management.

Ludovic Orban a condus o bună bucată de timp PNL. A reușit să dovedească sau nu că este un bun manager de partid? Răspunsul la această întrebare este esențial. Cum ne-am putea imagina că o persoană incapabilă să-și conducă partidul, ar putea conduce în mod corespunzător o coaliție de partide? Și un guvern cum este cel al României? Eu unul am răspuns la întrebarea care mi se pare a fi cheia viitorului proxim. Cum a condus Orban PNL?

Într-un demers editorial anterior am arătat că PNL a funcționat alandala din perspectiva structurării sale pe comisii de specialitate. Despre modul în care PNL a evoluat din perspectiva organizării sale în teritoriu și la nivel central, s-au făcut multe afirmații în general grave. În sensul că există prea multe organizații cu conduceri provizorii, având la vârf oameni numiți practic de Orban și care oricând pot fi debarcați de către acesta. Personalități de mucava, care nu au în spate votul democratic, de jos în sus, al liberalilor. Și, fiind lipsiți de legitimitate, sunt lipsiți de autoritate și de forță. Ori fără oameni puternici, nu poate exista un partid puternic. Nimeni însă nu a dezbătut public o altă realitate liberală, care, din perspectivă organizatorică, este la fel de gravă ca pierderea din perspectivă ideologică a substanței de partid liberal și național. Și mă întorc la inexistența unui mecanism intern de dezbatere a marilor teme cu care se confruntă națiunea. Mecanism de dezbatere care ar fi fost de natură să se constituie într-o veritabilă bancă de idei, proiecte și soluții cu care acest partid, care, iată, e la un pas de a deveni guvernamental, să poată conduce inteligent și benefic România.

Conform statutului, au existat și în PNL comisii de specialitate. În fruntea lor ar fi trebuit să se afle cei mai buni specialiști în domeniile respective din rândul fruntașilor liberali. Aceștia în mod normal ar fi primit încrederea partidului și ar fi fost în măsură să furnizeze staff-ului de conducere soluții pentru toate problemele cu care se confruntă administrația publică centrală și locală și să aducă partidul în situația în care să poată răspunde cu brio tuturor provocărilor. Și, iată, s-a întâmplat un fapt pe care eu nu mă feresc să-l etichetez drept catastrofal. Acum, când PNL dă un prim examen în fața națiunii române, acele personalități care au condus comisiile de specialitate ale partidului sunt în mod straniu și de neînțeles absente. Cum este posibil?

Răspunsul la întrebarea dramatică de mai sus poate fi dat în două chei. Este posibil ca întreaga activitate internă a partidului la acest capitol esențial să fi fost formală. Cu alte cuvinte, șefii comisiilor de specialitate să fi fost puși în aceste poziții nu în raport cu statutul profesional al acestora, ci după criterii de tip clientelar. Dacă această structurare a partidului a fost formală și nu operată după rigorile unui management modern, atunci este de înțeles de ce în acest moment, numele acestor șefi de comisii pur și simlplu nu se regăsesc în rândul formației cu care președintele PNL pleacă la drum. Deci în primul scenariu, întrucât șefii comisiilor de specialitate au fost puși în acele poziții după ureche și nu a mai interesat pe nimeni din partid cum funcționează respectivele comisii, devine de înțeles de ce, prins la înghesuială, Orban își alege cabinetul virându-l altor persoane. Acest tipar trebuie extins și asupra comisiilor de specialitate din Parlament, care și ele ar fi trebuit să îi furnizeze lui Orban material uman de valoare și deci valorificabil în noul executiv. Dar probabil că și desemnarea reprezentaților PNL în aceste comisii s-a făcut tot după ureche. Mai există însă un al doilea scenariu - comisiile de specialitate PNL, ca și cele din Senat și Cameră, au fost mobilate cu personalități bine articulate din punct de vedere profesional, dar care, din motive încă de neînțeles, nu au fost recrutate în echipa guvernamentală.

Una peste alta, din cabinetul Orban, așa cum este el propus, nu face parte decât o singură persoană dintre cele asupra cărora m-am referit generic, și anume Liviu Brătescu, propus pentru Cultură. Toți ceilalți sunt extrași de Orban după criterii numai de el înțelese.

Și așa se face că liderul PNL, programat de Iohannis să devină premier în locul doamnei Dăncilă, ne propune astăzi o echipă cel puțin controversată. În care viceprim-ministru și ministru al Dezvoltării este Raluca Turcan. Devenită celebră în urma sechestrării Sorinei Plăcintă, fost palamentar PDL, în ziua în care, printr-o moțiune de cenzură, Guvernul PDL urma să fie demis și exista riscul ca Sorina Plăcintă să voteze „pentru”. Aceeași doamnă Raluca Turcan mai este identificată și cu persoana la care se referea Orban, în sensul că ar fi făcut carieră politică trecând prin patul unor demnitari. Cu referire expresă la Theodor Stolojan. Raluca Turcan nu are niciun fel de experiență în domeniul pe care urmează să-l conducă din Palatul Victoria.

Un alt membru al proiectatului guvern este Cătălin Predoiu. Cel căruia, în două rânduri, Iohannis i-a promis că-l va desemna premier. Nu a făcut-o. Îl aduce acum Orban la Justiție. Predoiu este de meserie jurist. Un jurist bun. Și a mai condus acest minister și în trecut. Când, în parteneriat cu Băsescu și Monica Macovei, și-a asumat paternitatea celor mai importante legi după Legea Fundamentală, respectiv a Codurilor civil, de procedură civilă, penal și de procedură penală. Numai că a făcut-o hoțește. Codurile au fost scrise pe genunchi, în mare viteză, nu au fost supuse dezbaterii publice și parlamentare și au fost adoptate prin procedura asumării răspunderii Guvernului. În felul acesta, România s-a pricopsit cu un sistem legislativ în mare parte aberant. Sunt sute de articole din aceste coduri importante identificate în prezent drept neconstituționale.

Să continuăm cu Nicolae Ciucă, în poziția de ministru al Apărării. PNL nu a găsit printre membrii săi niciun civil pe care să-l poată plasa în această poziție. Așa că a recurs la un general. În condițiile în care, prin Tratatul de aderare, România s-a angajat ca în poziția de ministru al Apărării să fie întotdeauna un civil și niciodată un militar activ. Pot continua, dar referirile ar fi aproape fără sfârșit, această listă a găselnițelor lui Ludovic Orban pentru cabinetul său. Cu Sorin Moldovan, pupilul lui Vasile Blaga, pentru Ministerul Tineretului și Sportului. Cu Adrian Oros, propus de Nini Săpunaru și acceptat de Orban, pentru Agricultură. Cu Costel Alexe, la Ministerul Mediului, plasat în această funcție numai fiindcă i-a fost fidel lui Orban din poziția de șef al filialei PNL Iași, una dintre cele mai slabe organizații liberale. Și așa mai departe, până la „rezistentul” Florin Cîțu, ejectat de sistemul bancar în toiul unui uriaș scandal de corupție și salvat de PNL, care l-a pus pe lista parlamentarilor. Cu Florin Cîțu la butoane, isteria împotriva bugetarilor se va materializa într-o mișcare care va da peste cap o bună parte din administrația publică centrală. Dar mă opresc. Repetând afirmația că un slab manager de partid nu poate fi decât un manager de țară și mai slab. Și cumva, pentru prima dată în istoria recentă a României, eșecul este dinainte programat și proiectat cu o claritate dezarmantă.