Etnobotanicele, mai periculoase decât drogurile

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Etnobotanicele, mai periculoase decât drogurile

Sănătate 04 Noiembrie 2010 / 00:00 589 accesări

Reprezentanţi din cadrul Centrului de Detoxifiere al Spitalului de Psihiatrie “Alexandru Obregia” sunt de părere că un consum de substanţe etnobotanice are putea avea efecte mai grave decât consumul de heroină sau cocaină. Dr. Lucian Vasiliu este de părere că, de fapt, “nu este vorba de nişte plante simple, ci de plante stropite cu substanţe de sinteză - amfetamine sau metamfetamine - care au efecte grave asupra organismului şi psihicului, dând crize asemănătoare schizofreniei de scurtă durată, şi care în funcţie de tipul de halucinaţii, cosumatorii devin agresivi cu cei din jur sau cu propria persoană, ceea ce îi face să se arunce de la etaj, să se înjunghie”. “Problema este că nu este suficient să consume un pliculeţ, după o jumătate de oră consumatorii simt nevoia altui pliculeţ şi din ce în ce mai mult, a mai spus medicul, care este de părere că fenomenul este de amploare, la aceasta contribuind şi legalitatea comercializării acestor substanţe. La Constanţa, potrivit purtătorului de cuvânt al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU), dr. Florian Stoian, pe an sunt chiar şi trei cazuri cu internare în secţia de terapie intensivă, pacienţii având nevoie de monitorizare atentă, fiind vorba despre cazuri grave.



12