A făcut ceva valuri anunțul căpeteniilor Partidului Socialist European, conform căruia, până la alegerile europarlamentare, îngheață relațiile cu PSD, după care vor lua în discuție calitatea de membru a PSD-ului în cadrul formațiunii politice europene.

Contrar celor enunțate la prima vedere, potrivit cărora pricina răcelii intervenite între conducerea PSE și PSD ar constitui-o modul în care PSD „tratează statul de drept în România”, motivele sunt unele mult mai pragmatice și au un scop ce ține mai mult de calculele politice europene, de calculele politice ale socialiștilor europeni care, de cel puțin 10 ani de zile, la nivel european, după modelul politicii germane, au preferat coabitarea cu dreapta europeană, reprezentată de PPE, în locul unei opoziții reale și concrete, menite să oprească politicile corporatiste și de multe ori antisociale impuse de PPE.

Din această coabitare europeană, socialiștii, de dragul instalării liderilor în funcții grase, s-au îndepărtat de idealurile unei stângi autentice, unde cetățeanul, omul, individul ar trebui pus în centrul politicii și au susținut mercantilizarea societății europene, cu tot ceea ce presupune ea, de la măriri constante ale taxelor și impozitelor, susținerea concesiilor făcute multinaționalelo la capitolul taxare, până la a asista cu indiferență la tentativele de minimalizare a sindicatelor, mișcărilor și organizațiilor sociale care în trecut au constituit principalul lor aliat politic. Din acest punct de vedere, la nivel european, coabitarea socialiștilor cu popularii europeni a constituit fenomenul care an de an a împuținat masa electorală a socialiștilor în tot vestul european.

În legislatura deja trecută a Parlamentului European s-a ajuns la situația în care țările mai mici din centrul și estul Europei să vină în Parlamentul European, ca aport la constituirea Grupului Socialiștilor și Democraților Europeni, cu delegații mult mai substanțiale decât cele ale țărilor din vestul Europei, care deși au candidat în 2015 pe mult mai multe mandate naționale decât statele din est, au obținut mult mai puține fotolii în legislativul de la Strasbourg. Cum funcțiile de conducere și finanțările europene se împart în funcție de mărimea delegațiilor naționale, cea mai mare teamă a lui Timmermans și compania e ca după alegerile de anul viitor să nu piardă funcțiile de conducere. Cum în țările lor de origine politica socialistă e în „cădere liberă”, socialiștilor din vestul Europei le e teamă că vor pierde frâiele puterii, în favoarea românilor, polonezilor, grecilor etc.

Pentru a se înțelege mai bine fenomenul, amintesc un exemplu concret: În 2015, în Parlamentul European, delegația României din grupul S&D, adică cei intrați pe listele PSD-PC-UNPR, a fost a treia delegație națională ca mărime, în condițiile în care România este a șaptea țară, în funcție de numărul de fotolii atribuite în Parlamentul European. Deci, în grupul S&D, chiar după dezertările lui Laurențiu Rebega, Sorin Moisă și demiterea lui Cătălin Ivan, România a rămas cu o reprezentare importantă în grupul socialist, având 13 mandate, la egalitate cu Franța, care la nivel național a avut alocate 74 de fotolii pentru care s-au organizat alegerile.

Altfel spus, în actuala legislatură, în cadrul grupului politic S&D din Parlamentul European, socialiștii francezi au 13 mandate din 74 posibile, iar PSD controlează 13 mandate din 32 (?!), ceea cea face din delegația României una dintre cele mai importante, fiind limpede că nu poate fi neglijată mai ales la voturile cheie. Și cum funcțiile și finanțările europene pentru funcționarea grupurilor politice se împart după un algoritm ce ține cont de numărul de mandate controlate de fiecare delegație națională, cred că e lesne de înțeles temerea lui Timmermans și compania că, după luna mai, vor fi nevoiți să cedeze din funcțiile pe care ar dori să le ocupe în viitoarele instituții europene.

Teoretic, Timmermans și compania vor ca delegațiile naționale ce vor proveni din țările din estul și centrul Europei să fie mai mici decât ale lor pentru a avea în continuare acces la funcțiile din care trag sforile și își impun, fiecare, politica națională.

Pe de altă parte, probabil v-ați pus întrebarea: De ce doar au înghețat relațiile cu PSD și nu i-au exclus? Oricum, fiind sfârșit de ciclu legislativ european, mișcarea ar fi fost una fără urmări. Ei bine, răspunsul la această întrebare stă tot în necesitățile viitoare. Ei nu știu încă dacă vor avea nevoie de români ori nu și preferă, deocamdată, să nu facă gesturi ultimative. Pe de altă parte, dacă s-ar fi propus direct excluderea PSD din PES, liderii Internaționalei Socialiste Europene nu erau siguri pe reacția și votul celorlalți reprezentanți ai partidelor socialiste membre din estul și centrul Europei, care s-ar fi putut opune, gândindu-se că și ei pot ajunge în situația asemănătoare celei a PSD. Un al treilea motiv al acestei suspendări a relațiilor ar fi și faptul că socialiștii europeni, dacă exclud PSD-ul vor fi partidul politic european căruia îi va lipsi dintre membri a șaptea țară a Uniunii Europene, iar de la reprezentarea „europeană” vor trece în rândul grupurilor politice europene care vorbesc nu în numele Uniunii Europene, cu reprezentanți din toate statele, ci doar în numele unei Europe incomplete, a Europei lui Timmermans și compania.