Farul nu se teme de întîlnirea cu atacantul lui Auxerre, Daniel Niculae

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
"Rechinii", pregătiţi pentru "război"

Farul nu se teme de întîlnirea cu atacantul lui Auxerre, Daniel Niculae

Sport 12 Iulie 2006 / 00:00 1013 accesări

“Dubla” cu Auxerre, din turul al treilea al Cupei UEFA-Intertoto, oferă grupării de pe Litoral şansa de a stabili o premieră în istoria FC Farul. Dacă trec de echipa franceză, constănţenii vor ajunge pentru prima oară în Cupa UEFA, chiar dacă numai în turul al doilea preliminar al competiţiei. În aceste condiţii, "rechinii" au intra deja în febra partidei tur, antrenorul Momcilo Vukotic disecînd jocul adversarei. “Auxerre a terminat pe locul 6 în campionatul trecut, dar a schimbat destul de mult echipa. Au adus doi jucători polonezi şi pe Niculae, care se pare că va fi titular. Au început pregătirea la sfîrşitul lunii trecute şi au apucat să joace două meciuri de verificare, însă noi avem avantajul faptului că am disputat patru partide oficiale în această vară. Trebuie să fim uniţi şi să ne concentrăm pînă la ultimul fluier”, a spus tehnicianul sîrb.

Declaraţiile războinice ale fostului rapidist Daniel Niculae înaintea meciului dintre FC Farul şi Auxerre nu i-au speriat pe constănţeni, ex-rapidistul dorind să înscrie primul său gol pentru echipa franceză chiar în partida de sîmbătă. “De ce să ne fie frică de francezi? Ce, au patru picioare? Pornim cu şansa a doua, dar asta nu înseamnă că deja ne-au eliminat. Niculae era printre cei mai buni atacanţi din campionatul intern, dar sîntem pregătiţi să-l anihilăm. Am auzit declaraţiile lui, dar este uşor să vorbeşti. Să ce va face pe teren! Mergem la Auxerre să scoatem un rezultat bun şi să rămînem în cărţi înaintea returului” a spus Mihai Guriţă. “Nu are nimic aparte întîlnirea cu fostul atacant giuleştean. Ce, jucăm cu FC Niculae? Sîntem mai aproape ca niciodată de Cupa UEFA şi nu vrem să ratăm această şansă uriaşă”, l-a completat Dinu Todoran. Antrenorul Momcilo Vukotic s-a raliat atitudinii optimiste a jucătorilor, chiar dacă a fost mai ponderat. “Am adunat informaţii despre Auxerre şi ştiu că este o specialistă a meciurilor de pe teren propriu, dar nu ne vom preda. Francezii sînt favoriţi, dar ar fi perfect dacă am putea să înscriem în deplasare. Sînt sigur că nu vom mai avea atîtea oportunităţi ca în meciurile din primele tururi şi nu mai trebuie să irosim ocaziile de a marca. Va conta jocul de pase de la mijlocul terenului şi dacă vom reuşi să dictăm noi ritmul, şansele cresc considerabil”, a explicat tehnicianul sîrb, care nu va lua măsuri speciale pentru a-l bloca pe Niculae: “Nu am făcut niciodată marcaj om la om şi nu vom schimba tactica pentru Niculae. Ne apărăm în zonă şi mizez pe ambiţia jucătorilor de a arăta că pot juca la acelaşi nivel cu o echipă de vîrf din Franţa”.

“Rechinii” stau la Troyes

Constănţenii pleacă astăzi în Franţa cu avionul, stabilindu-şi cartierul general la Troyes, localitate aflată la 80 de kilometri de Auxerre. Antrenorul Momcilo Vukotic va avea la dispoziţie un lot format din 22 de jucători, din care vor lipsi Liviu Mihai, Senin şi Mario Carlos, toţi accidentaţi. “Rechinii” vor rămîne la Troyes pînă luni, cele cinci zile fiind considerate drept ultimul stagiu de pregătire centralizată înaintea debutului campionatului. “Jocurile din Intertoto reprezintă şi o parte din pregătirea pentru campionat, care va debuta peste două săptămîni. Normal că ne dorim calificarea, dar este şi un test important pentru a vedea la ce nivel ne aflăm şi ce mai avem de făcut pînă la primul joc din întrecerea internă”, a declarat tehnicianul sîrb. Faţă de partida de sîmbătă de la Sofia, în echipa de pe Litoral vor reveni Şchiopu, Guriţă, Soare şi Păcuraru, în timp ce Lungu a reluat antrenamentele şi va putea fi folosit în retur.

Taguri articol


12