FC Farul, cu juniorii în Cupa României

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

FC Farul, cu juniorii în Cupa României

Sport 24 August 2010 / 00:00 935 accesări

În această după-amiază, de la ora 17.30, sunt programate meciurile din cadrul fazei a V-a a Cupei României la fotbal, în care sunt angrenate şi patru echipe constănţene. FC Farul va da piept, în deplasare, cu formaţia din Liga a III-a, ACS Berceni, dar şansele ca gruparea de pe litoral să se califice în runda următoare sunt destul de mici, întrucât se va prezenta la meci cu juniorii. De altfel, oficialii constănţeni fac eforturi pentru a pune la punct actele juniorilor mari, care ar urma să facă deplasarea sub comanda antrenorului Cristi Şchiopu, fostul căpitan al Farului. Dacă nu se va reuşi acest lucru până astăzi, la ora 11.00, jocul va fi abordat cu juniorii în vârstă de 16 ani, pregătiţi de antrenorul Ion Constantinescu. La Mangalia, se va desfăşura singurul derby constănţean al rundei, formaţia gazdă Callatis, din Liga a III-a, primind vizita celor de la Viitorul Constanţa, nou promovată în liga secundă. „Întâlnim o echipă cu jucători experimentaţi, care au evoluat şi în prima ligă, şi care are perspective frumoase în viitorul sezon al ligii secunde. Chiar şi aşa, cred că va fi un joc echilibrat şi sper să obţinem calificarea”, a spus antrenorul gazdelor, Cristian Cămui. „Va fi un meci foarte disputat, pentru că Mangalia s-a întărit şi este o echipă bine organizată. Noi mergem să câştigăm, aşa cum facem la fiecare meci, indiferent dacă este din campionat sau din Cupa României”, a spus tehnicianul Viitorului, Cătălin Anghel. O altă partidă interesantă va avea loc la Năvodari, unde Săgeata va primi vizita celor de la Delta Tulcea. „Va fi un meci greu, împotriva unei echipe bune, cu tradiţie în liga secundă, dar ne propunem să câştigăm şi să accedem cât mai sus în Cupa României”, a declarat antrenorul celor de la Săgeata, Aurel Şunda.



12