FC Farul vrea un succes la finalul turului

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Fotbal / Liga a II-a, Seria 1, etapa a 11-a: UNIREA SLOBOZIA - FC FARUL CONSTANȚA

FC Farul vrea un succes la finalul turului

Sport 01 Noiembrie 2014 / 00:00 947 accesări

Aflată la patru puncte de pozițiile care asigură calificarea în play-off-ul Seriei 1 a Ligii a II-a la fotbal, FC Farul Constanța speră să obțină un rezultat favorabil în ultima etapă a turului, în care va întâlni sâmbătă, de la ora 11.00, pe Unirea Slobozia, în deplasare. Constănțenii au moralul ridicat, după ce săptămâna trecută au obținut a doua victorie a sezonului, iar jocul echipei pare în creștere, după o perioadă neagră, dominată de numeroase accidentări și suspendări. Din păcate, antrenorul Marian Pană se confruntă cu probleme de efectiv și în vederea partidei de la Slobozia, trei oameni importanți, Miulescu, Ivănică și Scărlătescu, urmând să absenteze din cauza accidentărilor. Chiar și așa, gruparea de pe litoral are drept obiectiv să revină acasă cu cel puțin un punct din deplasarea de sâmbătă, mai ales că vor reveni, după o etapă de absență, Ochia, Cîrstoiu și Băjan. „Am încredere că vom avea un final bun de an și vom obține puncte mai multe, care să ne facă să fim preocupați de retur în iarnă, nu de alte probleme negative”, a spus tehnicianul Farului, adăugând că și-ar dori să obțină cel puțin patru puncte din cele două meciuri consecutive din deplasare, la Slobozia și, săptămâna viitoare, în fieful celor de la Rapid CFR Suceava: „Trebuie să câștigăm măcar un meci din cele două. Primul joc este și cel mai important”. Echipa probabilă de start a Farului: S. Ciucă - Băjan, D. Ciobanu, Straton, Szalkai - Cîrstoiu, Ochia - Pîslaru, R. Neagoe, I. Plămadă - M. Enciu .

Meciurile etapei - sâmbătă, ora 11.00: Unirea Slobozia - FC Farul Constanţa, Săgeata Năvodari - CF Brăila (în direct la Litoral TV), CS Baloteşti - FCM Dorohoi, SC Bacău - FC Voluntari, ACS Berceni - Academica Argeș; ora 14.00: Rapid CFR Suceava - Gloria Buzău.

Clasament: 1. Academica Argeș 23p, 2. FC Voluntari 22p, 3. SĂGEATA NĂVODARI 20p, 5. Gloria Buzău 16p, 4. Rapid Suceava 15p (golaveraj: 17-12), 6. CF Brăila 15p (13-12), 7. FC FARUL CONSTANȚA 11p, 8. Slobozia 10p (12-12), 9. Berceni 10p (15-20), 10. SC Bacău 8p, 11. FCM Dorohoi 7p, 12. CS Balotești 5p.



12