Finanţare cu probleme pentru Spitalul Orăşenesc

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Hârşova

Finanţare cu probleme pentru Spitalul Orăşenesc

Administrație 06 Martie 2012 / 00:00 509 accesări

BUGET Discuţiile cu Casa de Asigurări de Sănătate au adus pentru Spitalul Orăşenesc Hârşova un buget puţin mai mare decât cel din 2011, care nu ajută cu prea multe unitatea sanitară. „Chiar dacă s-au primit mai mulţi bani, asta nu înseamnă că sunt suficienţi. Dacă scădem datoriile, putem spune că spitalul nu stă pe roze. La nivel local, noi încercăm să ajutăm cum putem mai bine unitatea sanitară. În acest sens am demarat încă de anul trecut un proiect de montare a unei turbine eoliene care să asigure curentul electric necesar funcţionării spritalului. În acest fel se reduc semnificativ cheltuielile. Dacă după instalarea turbinei vom vedea că produce suficient curent, vom încerca să montăm pe fiecare etaj al spitalului câte o centrală electrică pentru încălzire. Tot pentru a reduce cheltuielile unităţii sanitare am montat 10 panouri solare care asigură apa caldă. Sunt investiţii pe care le-am făcut noi, ca autoritate locală, pentru a reduce din cheltuielile unităţii sanitare”, a declarat primarul oraşului Hârşova, Tudor Nădrag.

PROIECT DE ÎMPĂDURIRE În altă ordine de idei, primarul a precizat că programul de împădurire a celor 200 de hectare de pe raza oraşului, prin Ministerul Agriculturii, a fost finalizat. „Avem cea mai frumoasă pădure de stejar. Trebuie să mulţumesc Consiliului Judeţean Constanţa, care, în şedinţa de luni, a aprobat hotărârea prin care ne-au fost alocaţii banii necesari pentru cofinanţarea acestui proiect”, a spus Nădrag. Primarul a mai afirmat că în perioada imediat următoare va fi semnat contractul de finanţare pentru proiectul privind monitorizarea video a oraşului şi amplasarea panourilor informative. „Este un proiect pentru care ne chinuim de vreo trei ani să obţinem finanţare. În cele din urmă a fost aprobat, dar nu în totalitate, pentru că cealaltă componentă, de reducere a cheltuielilor prin montarea panourilor solare pe stâlpii de iluminat public nu a fost aprobată. Sperăm să se semneze contractul de finanţare cât mai repede, pentru ca în primăvară să ne apucăm deja de implementarea lui”, a mai spus primarul. În ceea ce priveşte celelalte proiecte, primarul a afirmat că şi anul acesta va continua investiţiile proprii în reabilitarea infrastructurii rutiere. „Vom continua să asfaltăm ieftin, aşa cum am făcut-o şi anul trecut şi acum doi ani, adică folosind forţa de muncă din localitate”, a explicat Nădrag.



12