FRF a anulat cantonamentul selecționatei Under 23

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Fotbal

FRF a anulat cantonamentul selecționatei Under 23

Sport 15 Decembrie 2016 / 16:59 350 accesări
Selecționerul Christoph Daum i-a mulțumit lui Gheorghe Hagi pentru colaborare

Selecționerul Christoph Daum i-a mulțumit lui Gheorghe Hagi pentru colaborare

Cantonamentul selecționatei de fotbal Under 23 a României, programat în luna ianuarie, în Turcia, și la care fuseseră convocați șapte jucători de la FC Viitorul, portarul Alexandru Buzbuchi, fundaşii Romario Benzar, Bogdan Ţîru şi Cristian Ganea, mijlocaşii Răzvan Marin şi Dragoş Nedelcu, precum şi atacantul Florinel Coman, a fost anulat de Federația Română de Fotbal, din cauza „numărului mic de fotbaliști disponibili în acea perioadă”, a anunțat site-ul oficial al federației. Selecționerul reprezentativei României, Christoph Daum, le-a mulțumit cluburilor care au răspuns pozitiv invitației de a lăsa jucătorii să participe la acest cantonament. „Am planificat și am organizat un cantonament de șapte zile pentru selecționata U23, în perioada 16-23 ianuarie 2017, în Belek, Turcia. Am discutat cu mai multe cluburi despre disponibilitatea de a lăsa jucătorii tineri, de perspectivă, care pot face pasul la naționala U21 sau chiar la naționala mare. Primele răspunsuri au fost pozitive, așa că am trimis fiecărui club o invitație oficială pentru acest cantonament. Am încercat chiar să rezolvăm problemele cu cazarea, transportul și meciurile amicale ce urmau să se desfășoare în Antalya. În urmă cu câteva zile am primit o serie de răspunsuri negative la convocările noastre, mai multe cluburi au refuzat să lase jucătorii să participe la acest cantonament. Respectăm dreptul fiecărui club de a refuza convocarea unui jucător în afara datelor FIFA, dar suntem dezamăgiți și surprinși că există cluburi care nu vor să colaboreze și nu profită de această oportunitate”, a spus Daum.

Tehnicianul german apreciază că acest cantonament „le-ar fi oferit posibilitatea tinerilor jucători să reprezinte selecționata U23 a României și ar fi avut un impact pozitiv asupra cluburilor, dacă ne referim la experiența meciurilor internaționale, ar fi adus promovare jucătorilor și cluburilor”.

„Pentru că în acest moment avem disponibili mai puțin de jumătate dintre jucătorii convocați, suntem nevoiți să anulăm cantonamentul”, a precizat Daum, care i-a mulțumit clubului Viitorul și lui Gheorghe Hagi pentru susținerea și înțelegerea de care au dat dovadă, dar și celorlalte cluburi care au răspuns pozitiv: CFR Cluj, ACS Poli Timișoara, UTA, Gaz Metan, FC Botoșani, Dinamo, Swansea, Real Zaragoza, Fiorentina. „Din păcate, alte cluburi nu au arătat aceeași înțelegere și nu au văzut avantajele unei astfel de acțiuni pentru ele, pentru jucători și pentru imaginea fotbalului românesc. Ne-am luat un angajament ferm când am decis să continuăm proiectul care implică prima reprezentativă, selecționata U21 și cele de juniori, care va conduce la implementarea unui sistem integrat de pregătire la cele mai înalte standarde de performanță, care include un stil de joc de succes și promovarea tinerilor jucători. Este datoria noastră să găsim alte oportunități de a lucra alături de acești tineri și talentați jucători români. Sperăm ca atunci să beneficiem de întreaga susținere a cluburilor și că acestea vor descoperi avantajele desfășurării unei asemenea acțiuni”, a acuzat Daum.

Citește și:

Daniel Isăilă este noul selecţioner al „tricolorilor mici“

Tricolorii joacă pentru moral în Rusia

România a pierdut în Cecenia

Primul amical pentru Christoph Daum

Taguri articol


12