Gadhafi cere “forţelor progresiste” să se unească împotriva SUA

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Gadhafi cere “forţelor progresiste” să se unească împotriva SUA

Externe 04 Noiembrie 2008 / 00:00 521 accesări

Liderul libian Muammar Gadhafi a cerut, luni, “forţelor progresiste” să se unească împotriva dominaţiei SUA şi să corecteze greşelile ONU, în cadrul unei întîlniri, la Minsk, cu Aleksandr Lukaşenko, pe care Washingtonul îl consideră “ultimul dictator al Europei”. “Toate forţele progresiste trebuie să se unească pentru a corecta greşelile, inclusiv pe acelea comise de ONU. Cerem tuturor popoarelor să nu tolereze neregulile, în numele acestui principiu ne întîlnim şi cooperăm”, a declarat liderul libian într-un discurs transmis de postul naţional de televiziune din Belarus. Cei doi lideri au denunţat, de asemenea, “lumea unipolară”, o formulă folosită pentru a desemna dominaţia SUA. “Echilibrul în lume a fost încălcat şi lumea a redevenit unipolară. Cel care este în vigoare este principiul legii forţei şi nu al forţei legii”, a declarat Gadhafi, reluînd ideea pe care o avansase sîmbătă, într-o întîlnire cu premierul rus, Vladimir Putin.

Numindu-l pe Muammar Gadhafi “fratele meu”, preşedintele Lukaşenko a subliniat la rîndul său că cele două ţări au vederi comune în problemele mondiale. “Considerăm că lumea trebuie să fie multipolară. Am văzut unde duce o lume unipolară”, a continuat el. Lukaşenko a subliniat că “nu există subiecte tabu în cooperarea belaruso-libiană”, adăugînd că Belarusul va saluta o cooperare cu Tripoli în toate domeniile. Cele două ţări au semnat, luni, la Minsk, acorduri de cooperare în domeniul justiţiei, culturii şi pentru a evita dubla impozitare. Cele două ţări au parafat şi un acord în domeniul transportului aerian, în prezenţa celor doi preşedinţi.



12