George Clooney şi Helen Mirren, în topul vedetelor care au îmbătrînit cel mai frumos

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

George Clooney şi Helen Mirren, în topul vedetelor care au îmbătrînit cel mai frumos

Monden 08 August 2007 / 00:00 662 accesări

Actorul american George Clooney şi actriţa britanică Helen Mirren sînt lideri într-un top al vedetelor care au îmbătrînit cel mai frumos, potrivit unui sondaj realizat în Marea Britanie, cu ocazia unui festival de film în aer liber care se desfăşoară la Londra. O treime dintre participanţii la acest sondaj l-au ales pe George Clooney în topul actorilor care au îmbătrînit cel mai frumos. În acelaşi timp, Helen Mirren, cîştigătoarea de anul acesta a premiului Oscar pentru rol principal feminin, a fost încoronată “regina frumuseţii”, în urma voturilor a 34% dintre respondenţi.

Studiul realizat de unul dintre sponsorii festivalului, Campo Veijo, a mai scos la iveală faptul că Johnny Depp şi Jennifer Aniston sînt actorii preferaţi de oamenii obişnuiţi ca tovarăşi de pahar. În acest top, Jennifer Aniston a primit de două ori mai multe voturi decît Angelina Jolie, actuala iubită a fostului său soţ Brad Pitt.

În ceea ce priveşte tinerele talente actoriceşti, britanicii s-au dovedit patriotici, alegînd starurile din “Piraţii din Caraibe”, Orlando Bloom şi Keira Knightley, care au primit 38% şi, respectiv, 40% dintre voturi. Orlando Bloom, care se pregăteşte să joace pe scena de teatru londoneză, a surclasat actori precum Jake Gyllenhaal (21%) şi “Omul Păianjen” Tobey Maguire (14%). Keira Knightley a fost urmată în top de starlete precum Scarlett Johansson (24%), Kirsten Dunst (21%), Jessica Alba (6%) şi Mischa Barton (1%).



12