Guvernarea de dreapta a adus România în impas

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Guvernarea de dreapta a adus România în impas

Eveniment 16 Octombrie 2008 / 00:00 726 accesări

România a devenit, în ultimele săptămîni, o junglă, din punct de vedere al bătăliilor politice, în care fiecare dintre partide încearcă să-şi sfîşie adversarii. Din toată această luptă pentru voturi, partidul premierului Călin Popescu Tăriceanu pare să iasă cel mai şifonat, fiind calul de bătaie al tuturor. Vina principală este a premierului Tăriceanu care, încă de la începutul anului, în toate discursurile pe care le-a susţinut, a făcut referire la spectaculoasa creştere economică a României sub guvernarea PNL. Politicienii din alte partide au considerat că această creştere economică trebuie să se regăsească în buzunarele românilor şi i-au servit premierului cîteva acte normative, adoptate de Parlament, care vizează creşteri salariale sau de pensii. Unul dintre acestea se referă la majorarea salariilor cadrelor didactice cu 50% de la 1 octombrie 2008, iar de la adoptarea acestei Legi în Parlament, România nu mai are linişte. Cadrele didactice îşi cer salariile majorate, celelalte categorii de bugetari solicită şi ele salarii majorate cu acelaşi procent şi ameninţă cu proteste de amploare care ar putea duce la blocaj. Şi, în tot acest timp, Tăriceanu & Co nu mai ştiu pe unde să scoată cămaşa. De unde pînă mai ieri ţara noastră era raiul pe pămînt, cu rîuri de lapte şi miere, acum, potrivit răzgîndelilor lui Tăriceanu, economia nu poate suporta o asemenea creştere de salarii, care ar duce la un colaps. Prin urmare, Guvernul a contestat Legea privind majorarea salariilor profesorilor la Curtea Constituţională (CC). Executivul a criticat natura discriminatorie şi neconstituţională a acestei legi, arătînd, în sesizarea către Curte, că Parlamentul privilegiază profesorii şi încalcă legea fundamentală atunci cînd nu indică sursa de finanţare pentru creşterea salarială. CC s-a pronunţat ieri şi a stabilit, cu majoritatea voturilor magistraţilor, că Legea privind creşterea cu 50% a salariilor cadrelor didactice este constituţională. Aflat la Bruxelles, Tăriceanu s-a declarat surprins de decizia CC, considerînd că o asemenea creştere de salarii, neputînd fi susţinută financiar, va genera o criză majoră. Premierul a afirmat că nu va lua în calcul decît ceea ce este în folosul economiei, dar a subliniat că aşteaptă să vadă dacă actul normativ va fi promulgat de preşedintele Băsescu, care are la dispoziţie 10 zile pentru promulgare. Va risca Băsescu, şi el destul de şifonat după cei patru ani de luptă aprigă pentru puetere, să-şi pună în cap bugetarii prin nepromovarea actului normativ? Rămîne de văzut.

Dascălii somează Guvernul să le acorde salariile majorate

Reprezentanţii federaţiilor sindicale din educaţie consideră firească decizia CC privind Legea de majorare a salariilor cadrelor didactice şi spun că aceasta trebuie respectată. De altfel, aproape 15.000 mii de sindicalişti din învăţămînt, din întreaga ţară, au participat, ieri, la o amplă acţiune de protest în Capitală. Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţămînt (FSLI), Federaţia Sindicatelor din Învăţămînt \"Spiru Haret\" şi Federaţia Naţională Sindicală \"Alma Mater\" au organizat în comun un miting şi un marş de protest. În timpul mitingului din Piaţa Constituţiei, dascălii, alături de care s-au aflat şi studenţi, au cerut demisia Guvernului. \" Guvernul ne-a scos în stradă din nou. Este o situaţie inedită pentru că avem o lege votată în unanimitate în Parlament, care, pentru prima dată, acordă o majorare aproape de necesităţile cadrelor didactice şi paradoxală, pentru că Guvernul recunoaşte că sînt bani în bugetul Educaţiei pentru majorări salariale, dar nu vrea să le acorde. În egală măsură, este paradoxală pentru că întreaga societate, întreaga clasă politică recunoaşte că, în România, profesorii au salarii de mizerie\", a declarat preşedintele FSLI, Aurel Cornea. Sindicaliştii îi solicită preşedintelui Băsescu să promulge legea privind majorarea salariilor personalului didactic şi Guvernului să nu se mai opună acestei majorări şi să respecte dispoziţiile actului normativ. „CC a arătat ceea ce Federaţia Educaţiei Naţionale (FEN) a susţinut permanent şi anume că legea aprobată de parlamentari este legală. Aşteptăm promulgarea legii şi punerea ei în aplicare. Sperăm că Guvernul îşi va reconsidera poziţia şi nu va mai încerca să fie deasupra legii\", a declarat şi preşedintele FEN, Cătălin Croitoru. Membrii FEN nu au participat la proteste întrucît au aşteptat decizia CC. Protestul de amploare al dascălilor nu s-a încheiat înainte ca reprezentanţii acestora să depună la Guvern o carte cu semnături ale profesorilor care cer demisia Executivului. Sindicaliştii din Educaţie susţin că, în cazul în care Legea salariilor majorate nu va fi aplicată, vor ajunge să recurgă la acţiuni extreme de protest.

Orban propune o ordonanţă de urgenţă prin care să se stopeze efectele Legii privind salariile profesorilor

Nici reacţiile politicienilor la decizia CC nu s-au lăsat aşteptate. Interesant este faptul că, în interiorul PNL, părerile sînt împărţite. În timp ce vicepreşedintele PNL Norica Nicolai a declarat că deciziile CC sînt obligatorii, vicepreşedintele PNL Ludovic Orban a apreciat că decizia CC are un caracter evident politic şi electoral şi a anunţat că va propune în şedinţa Guvernului adoptarea unei ordonanţe de urgenţă prin care să se stopeze efectele Legii privind majorarea salariilor profesorilor cu 50%. În schimb, vicepreşedintele PSD Victor Ponta a declarat că premierul Tăriceanu trebuie să pună în aplicare legea declarată constituţională de CC, iar în caz contrar să demisioneze şi să lase locul altui guvern. La rîndul său, preşedintele PSD Mircea Geoană a afirmat că, în continuare, reprezentanţii partidului său vor milita pentru creşteri de salarii \"ale celor care lucrează în funcţiunea publică şi în sectorul privat cu salarii foarte mici\".



12