HCM, cu un pas în grupele Cupei EHF

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Handbal (m) / Cupa EHF, turul 3, manşa tur: MORS-THY HANDBOLD - HCM CONSTANŢA 26-27

HCM, cu un pas în grupele Cupei EHF

Sport 25 Noiembrie 2013 / 00:00 733 accesări

Handbal Club Municipal Constanţa a câştigat prima bătălie din turul al treilea al Cupei EHF, după ce s-a impus, cu 27-26 (13-12), în partida susţinută sâmbătă, în deplasare, cu formaţia daneză Mors-Thy Handbold. Partida din Jyske Bank Mors Arena a început mai bine pentru gazde, care şi-au pus toate speranţele în extrema dreaptă Gudmundur Arni Olafsson, singurul jucător cu experienţă la cel mai înalt nivel în Cupele Europene, după două sezoane în care a evoluat în Champions League, cu Bjerringbro-Silkeborg. După 6-3 pentru Mors Handbold în min. 10, HCM a început să evolueze tot mai bine, reuşind să preia conducerea, scor 8-7, pe care nu avea să o mai cedeze până la finalul primelor 30 de minute. Cartonaşul roşu primit de interul stânga Jonas Porup în prima repriză, pentru un atac dur la Şimicu, a micşorat şi mai mult posibilităţile gazdelor de a reveni, iar campioana României s-a distanţat pentru prima oară la trei lungimi, 13-10. Danezii au micşorat ecartul până la pauză, 13-12, iar acest lucru le-a dat şi mai multă încredere în debutul părţii secunde, când au reuşit din nou să se afle la conducere, 16-15 şi apoi 18-17. Diferenţa de experienţă s-a cunoscut în ultimele 15 minute ale jocului, astfel că tabela a indicat, din nou, avantaj pentru Toma şi compania: 20-18. Încurajaţi şi de o mică galerie formată din suporteri români, HCM-ul s-a distanţat chiar şi la patru lungimi în ultimele zece minute, 27-23, însă ultimele trei goluri ale întâlnirii au aparţinut danezilor. Scor final: HCM - Mors-Thy 27-26, iar campioana României este cu un pas în grupele Cupei EHF, mai ales că returul va avea loc duminică, 1 decembrie, de la ora 18.00, la Sala Sporturilor din Constanţa.

În partida din Danemarca, pentru HCM au marcat Csepreghi, Sadoveac, Novanc şi Şimicu - câte 4g, Buricea şi Toma - câte 3g, Cristescu 2g, Angelovski, Criciotoiu, Stavrositu - câte 1g. De la gazde s-a remarcat extrema stângă Rasmus Skram, autor a cinci goluri.

„Un meci destul de greu, dur, am alergat mult, dar mă bucur că am câştigat. Calificarea nu este jucată. Mai avem partida de pe teren propriu, dar ne vom pregăti bine şi zic eu că vom câştiga la o diferenţă mai mare”, a declarat interul stânga Alexandru Şimicu. „Din fericire, sunt români în toată Europa şi vin după noi. Ne bucurăm că i-am făcut fericiţi şi pe cei din mica galerie românească din tribune”, a precizat portarul Ionuţ Stănescu. „Am spus şi înainte de meci că Mors nu are jucători cu experienţă, dar are acea şcoală daneză, una dintre cele mai bune din lume. Trebuie să rămânem concentraţi pentru meciul retur, să câştigăm şi acasă şi să ne calificăm în grupele competiţiei”, a afirmat la final şi antrenorul Zvonko Sundovski.

Miercuri, de la ora 18.00, în etapa a 11-a a Ligii Naţionale de handbal masculin, HCM Constanţa va înfrunta, în deplasare, pe CSM Bucureşti.



12