HCM şi-a reluat antrenamentele la Constanţa

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

HCM şi-a reluat antrenamentele la Constanţa

Sport 03 Octombrie 2007 / 00:00 714 accesări

Învinsă duminică, la Stockholm (25-33 cu Hammarby IF), în meciul de debut al ediţiei 2007-2008 al Ligii Campionilor, HCM Constanţa a revenit acasă în zorii zilei de marţi. În după-amiaza aceleiaşi zile, antrenorii Lucian Râşniţă şi Eden Hairi şi-au convocat jucătorii la o şedinţă de pregătire ce a constat într-o alergare pe malul mării. Exceptînd rezultatul, deplasarea în Suedia a avut şi părţi plăcute pentru unul dintre componenţii lotului constănţean. Fost jucător al lui Hammarby în urmă cu patru sezoane şi pe jumătate suedez, Evangelos Schjolin Voglis a avut ocazia să-şi revadă cîţiva dintre foştii coechipieri şi să evolueze din nou în faţa publicului din Stockholm. “Pentru mine a fost foarte frumos, mai ales că am revenit în sala în care am jucat în trecut. Hammarby are o echipă mai experimentată şi mai rapidă decît cea pe care o cunoşteam. A contat foarte mult că, în timp ce ei joacă de aproape patru ani împreună, noi sîntem o echipă nouă care în formula de duminică jucam de o zi! Am avut ambii centri accidentaţi şi nu mi-a fost uşor să preiau responsabilitatea conducătorului de joc”, a declarat Schjolin Voglis. Fără Adzic, care, din cauza unei rupturi musculare, va lipsi în următoarele două luni, şi cu Săulescu incomplet refăcut după o fractură la deget, Lucian Râşniţă a apelat la Schjolin Voglis, Timofte şi Săulescu pentru postul de coordonator de joc. Niciuna dintre aceste variante n-a dat satisfacţie, iar spre final, antrenorul HCM-ului a riscat chiar cu Săulescu. Cel mai bun handbalist român al anului 2006, Ionuţ Stănescu, a găsit explicaţiile pentru diferenţa mare de scor de la Stockholm: “Am realizat că dacă am fi fost mai atenţi, am fi putut obţine un rezultat strîns, poate chiar o victorie. Au fost foarte multe ratări, pase la intercepţie şi nici noi, portarii, n-am fost într-o formă deosebită. În repriza a doua ei au fost mult mai lucizi decît noi şi aşa se explică diferenţa de scor”.

HCM, în faţa meciului 50 din cupele europene

Următorul meci oficial al HCM-ului va fi tot în Liga Campionilor, duminică, atunci cînd la Constanţa va sosi Montpellier. Partida cu vicecampioana Franţei va constitui a 50-a reprezentaţie europeană pentru HCM Constanţa. Aflaţi la a şaptea participare consecutivă în cupele europene, handbaliştii HCM-ului şi-au început parcursul european pe 10 noiembrie 2001, cînd au întîlnit în Challenge Cup pe Jugovic Kac.

Biletele la meciul de handbal masculin dintre HCM Constanţa şi Montpellier, din Grupa B a Ligii Campionilor, programat duminică, 7 octombrie, de la ora 11.00, la Sala Sporturilor din Constanţa, se pot procura de la chioşcurile “Telegraf” din următoarele zone: Delfinariu, Balada, Gară Staţie 40, 43, Poşta Centru şi Sala Sporturilor. Preţul unui bilet este de 20 RON. Conducerea executivă a formaţiei constănţene pregăteşte surprize publicului la meciul jubiliar în cupele europene. Astfel, cumpărătorul fiecărui al 50-lea bilet vîndut de la fiecare punct de vînzare va primi un ceas de perete cu însemnele HCM-ului.



12