HCM va fi cap de serie la tragerea la sorți

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Handbal masculin / Cupa EHF, faza grupelor

HCM va fi cap de serie la tragerea la sorți

Sport 03 Decembrie 2014 / 00:00 936 accesări

Mâine, la sediul Federației Europene de Handbal de la Viena, începând cu ora 12.00, va avea loc tragerea la sorți a partidelor din grupele Cupei EHF la handbal masculin, fază a competiției în care sunt calificate 16 formații. Deși România a fost reprezentantă de trei echipe în turul al treilea al Cupei EHF, doar HCM Constanța a obținut calificarea, Știința Bacău și Potaissa Turda fiind eliminate. Formațiile calificate au fost împărțite în patru urne valorice, campioana României fiind repartizată în prima grupă valorică, alături de echipele germane HSV Hamburg, fosta câștigătoarea a Ligii Campionilor (ediția 2012-02013) și MT Melsungen și de FC Porto (Portugalia), fosta adversară din grupa de calificare în Champions League în sezonul 2013-2014. Din urma a doua fac parte Fraikin BM Granollers (Spania), Balatonfuredi KSE (Ungaria), Haslum Handballklubb (Norvegia) și HC Vojvodina (Serbia), iar în urna a treia se află Fuchse Berlin, fosta adversară a HCM-ului din sezonul trecut, alături de Sankt Petersburg, o cunoștință mai veche din Liga Campionilor, Gorenje Velenje (Slovenia) și Eskilstuna Guif (Suedia). Din ultima grupă valorică fac parte o echipă din Croația, RK Nexe, două din Danemarca, Skjern Handbold și Team Tvis Holstebro, și una din Elveția, Pfadi Winterthur, ceea ce vorbește de la sine despre valoarea foarte ridicată a acestei competiții. Cum în grupă nu se pot întâlni două formații din aceeași țară, sunt șanse foarte mari ca HCM Constanța și Fuchse Berlin să facă parte, din nou, din aceeași grupă. „Am urmărit pe net multe partide din turul al treilea și am văzut multe dintre posibilele adversare. Mi-aș dori să evităm echipe din Danemarca sau Norvegia pentru că sunt distanțe mari. O grupă bună cred că ar fi cu HC Vojvodina, RK Nexe și de ce nu, Fuchse Berlin”, a declarat Branislav Angelovski. Partidele din grupe vor debuta la 14 sau 15 februarie și se vor încheia la 21 sau 22 martie.

După calificarea în grupele Cupei EHF, HCM Constanța pregătește partida de vineri, de la ora 11.00, din Sala Sporturilor din Constanța, cu Dunărea Călărași din etapa a 14-a a Ligii Naționale de handbal masculin, prima din retur.



12