Horia Tecău a pierdut finala la Wimbledon

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Horia Tecău a pierdut finala la Wimbledon

Sport 05 Iulie 2010 / 00:00 581 accesări

ÎNFRÂNGERE CLARĂ. Calificat în premieră într-o finală de Grand Slam, Horia Tecău nu a avut şansa de a câştiga primul trofeu de acest nivel din cariera sa. Alături de suedezul Robert Lindstedt, constănţeanul a pierdut sâmbătă, în ultimul act al probei de dublu a turneului de la Wimbledon, în faţa cuplului format din Jurgen Melzer (Austria) şi Philipp Petzschner (Germania), în trei seturi, 1-6, 5-7, 5-7. „Nu am făcut un meci foarte bun, în timp ce lor le-a ieşit aproape totul. Cred că este cel mai slab joc al nostru din tot turneul. S-au simţit şi ceva emoţii, dar mi-am mai revenit pe parcurs. A contat şi lipsa de experienţă, pentru că adversarii au mai ajuns la nivel înalt şi au fost obişnuiţi cu atmosfera, dar nu-i nicio problemă, la viitoarea finală de Grand Slam, voi fi şi eu obişnuit. Oricum, mi se pare incredibil, pentru că mi-am propus înaintea turneului să nu mă gândesc la rezultate, ci la joc, şi m-am trezit în finală la Wimbledon. Mi se pare un rezultat senzaţional, mai ales că este abia a doua participare ca senior la Londra, după ce, anul trecut, am ajuns în turul al treilea cu Andrei Pavel. După finală am fost un pic dezamăgit, dar mi-am dat seama că nu am cum să fiu supărat că am pierdut ultimul act la Wimbledon. Este turneul pe care-l aşteptam. Am ajuns în finală datorită faptului că m-am antrenat, m-am comportat ca un profesionist şi nu o să mă schimb. Mă gândesc că mai am vreo zece ani de jucat la acest nivel şi, dacă voi continua pe acelaşi drum, voi avea şansa de a juca din nou o finală de Grand Slam”, a declarat Tecău.

CONTINUĂ CU LINDSTEDT. În ciuda eşecului, jucătorul în vârstă de 25 de ani va urca între primii 20 de jucători din lume la dublu, putând spera chiar la o participare la Mastersul de la Londra, împreună cu Lindstedt. În plus, Tecău va încasa şi un cec în valoare de aproximativ 60.000 de lire sterline. „Am luat puncte multe, dar nu ştiu exact care-i situaţia, pentru că nu mă uit niciodată la clasament în timpul turneelor. Am vorbit cu Robert după finală şi am decis să continuăm colaborarea. Ultimele trei săptămâni ne-au arătat ce putem, iar punctele obţinute ne-au ajutat să ne atingem obiectivul. Intrăm fără probleme pe tabloul principal de la orice turneu şi nu mai stăm cu gândul dacă vom fi acceptaţi sau dacă vom fi capi de serie. Am căpătat încredere, pentru că am demonstrat că putem învinge constant echipe din primele zece. Simt că suntem o forţă şi tuturor le este frică de noi. Ambii jucăm mai bine pe suprafeţe rapide, iar perioada următoare ar trebui să ne avantajeze. Vom merge la toate turneele importante, inclusiv cele de Master Series. Astfel, ne-am propus că participăm la Los Angeles, Washington, Toronto, Cincinnati, New Haven, apoi să luăm startul la US Open. Dacă lucrurile merg cum ne dorim, aş putea să-mi îndeplinesc un alt vis, calificarea la Masters-ul de la Londra, unde sunt prezente primele opt echipe de dublu din lume”, a mai spus constănţeanul. Tecău a participat aseară la dineul oficial de la Wimbledon, alături de ceilalţi jucători calificaţi în finalele de la turneul londonez, inclusiv juniorii, urmând să revină la Bucureşti în cursul după-amiezii de azi. După câteva zile de relaxare, Tecău va pleca în Suedia, unde va participa la turneul de la Bastad.

Taguri articol


12