Hoţi de cale ferată la doar 14 ani

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Hoţi de cale ferată la doar 14 ani

Eveniment 10 Martie 2009 / 00:00 609 accesări

Poliţiştii din Cobadin au reuşit să prindă un adolescent în vîrstă de doar 14 ani, care, împreună cu alţi doi amici, fura componente de cale ferată. Sîmbătă noaptea, oamenii legii au organizat o serie de razii şi controale în zona localităţilor Cobadin, Viişoara, Şipote, Adamclisi. În jurul orei 04.00, în apropierea localităţii Ciocîrlia, poliţiştii au făcut semn unei Dacii să oprească pentru control, însă cel aflat la volan, în loc să tragă pe dreapta, a călcat pedala acceleraţiei. Oamenii legii au plecat în urmărirea fugarului dar, la intrare în Viişoara, Dacia a intrat pe cîmp şi, din cauza noroiului, autoturismul poliţiştilor s-a împotmolit. Poliţiştii din Cobadin au continuat urmărirea pe jos, iar, după cîteva ore de căutări, au dat peste maşina urmărită, abandonată pe cîmp. „În Dacie au fost descoperite mai multe componente de cale ferată. Ca urmare a cercetărilor efectuate am stabilit că autoturismul era înmatriculat pe numele unui constănţean, însă acesta ne-a declarat că îl vînduse lui Constantin Mocanu, din Siminoc”, a declarat şeful Biroului de Poliţie Rurală Medgidia, cms şef Ionel Ioniţă. În cursul zilei de ieri, anchetatorii i-au făcut o vizită persoanei indicate de constănţean însă, spre surprinderea lor, bărbatul nu ştia nimic despre cele întîmplate. Mocanu şi-a luat la întrebări fiul de doar 14 ani, care, într-un final, a recunoscut că în noaptea cu pricina, împreună cu alţi doi prieteni, de vîrste apropiate cu el, a furat maşina tatălui său din curtea casei cu intenţia de a face o plimbare. Adolescentul a susţinut că, pe drum, le-a venit ideea să fure componente de cale ferată pentru a le vinde la fier vechi. Cei trei nu au stat prea mult pe gînduri şi au furat componente de cale ferată din apropierea comunei Valea Dacilor. Adolescentul spune că, în drum spre centrul de colectare a fierului vechi, au fost opriţi de poliţişti, însă s-au speriat şi au refuzat să oprească. Anchetatorii continuă cercetările pentru identificarea şi prinderea celorlalţi doi complici, iar adolescentul de 14 ani se va alege cu dosar de cercetare penală pentru furt de componente de cale ferată precum şi pentru conducere fără permis.



12