Incendiu unic în lume!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Incendiu unic în lume!

Sănătate 24 August 2010 / 00:00 1014 accesări

Procurorul şef Marius Iacob a declarat, ieri, că incendiul de la Maternitatea Giuleşti a avut două etape, pornind de la un conductor electric improvizat, după care s-a extins foarte rapid la contactul cu aerul comprimat şi oxigenul de la aparatele din Secţia de Terapie Intensivă. „Raportul tehnico-ştiinţific al Inspectoratului Teritorial de Muncă de determinare a incendiului a stabilit ca împrejurare principală co-existenţa unor conductori electrici improvizaţi. (...) Incendiul a avut două faze. Prima în mediul normal, însă s-a extins foarte rapid în momentul în care a intrat în contact cu aerul comprimat şi oxigenul scurs în salon”, a spus Marius Iacob. Procurorul şef a declarat că, potrivit specialiştilor, cazul de la Maternitatea Giuleşti este “unic în lume”, avându-se în vedere numărul victimelor, vârsta acestora şi modul în care s-a produs. În declaraţia de presă de ieri, procurorul a afirmat că flacăra a cuprins 10% din încăperea unde se aflau bebeluşii, în primă fază arzând “în mediul normal”, asistenta medicală ce avea ca obligaţie să supravegheze salonul lipsind cel puţin 12 minute. Asistenta medicală Florentina Cârstea a luat la cunoştinţă, ieri, învinurile ce îi sunt aduse, fiind începută urmărirea penală împotriva ei, pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală gravă din culpă.



12