Început de an universitar fără rector

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Început de an universitar fără rector

Eveniment 26 Septembrie 2013 / 00:00 637 accesări

Universitatea „Ovidius” Constanţa (UOC) este singura instituţie de învăţământ superior de stat care va deschide anul 2013 - 2014 fără rector în funcţie, deoarece fostul deţinător al funcţiei, prof. univ. dr. Tiberius Epure, se află în arest de aproape două luni, fiind acuzat de luare de mită şi folosire, în orice mod, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii. Fostul rector nu mai are nicio legătură cu UOC, fiind suspendat, demis şi nemaiavând contract de muncă. Universitatea îşi va întâmpina cei peste 3.000 de studenţi din primul an cu o conducere în fruntea căreia se află ordonatorul interimar de credite - prof. univ. dr. Ion Bordeianu, a doua conducere aleasă de Senatul Universităţii, după ce prorectorul prof. univ. Gabriela Stanciu a fost acuzată şi ea de luare de mită, fiind cercetată penal în libertate. Deocamdată nu s-a stabilit cum va fi aleasă noua conducere de la „Ovidius”, cert este că Ministerul Educaţiei Naţionale lasă pe umerii universităţii decizia finală, punând condiţia respectării procedurilor: referendum pentru stabilirea modalităţii de alegere a rectorului, fie prin concurs, fie prin alegeri. Ecoul profesoral spune că, cel mai probabil, se vor organiza tot alegeri interne, aşa cum s-a procedat şi în timpul „erei” lui Epure.



12