Instituţiile deconcentrate, conduse de directori coordonatori?

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Instituţiile deconcentrate, conduse de directori coordonatori?

Administrație 05 Martie 2009 / 00:00 1572 accesări

Comisiile juridică şi de administraţie din Senat au adoptat, marţi, un raport de admitere a iniţiativei conform căreia serviciile deconcentrate vor fi conduse de directori coordonatori, care vor fi angajaţi pe bază de proiect de management. \"Amendamentele făcute la Legea nr. 188, Statutul funcţionarului public, sînt legate de crearea acestei funcţii de director coordonator la nivelul serviciilor deconcentrate, care va avea un mandat de pînă la patru ani şi va avea contract de management cu şefii ierarhici superiori, respectiv cu ministrul sau cu şeful agenţiei pe care o reprezintă. În rest, toţi funcţionarii, directorii executivi, directorii executivi adjuncţi - funcţionari publici de conducere, iar prefecţii şi subprefecţii rămîn înalţi funcţionari publici, aşa cum sînt definiţi de Legea 188\", a declarat unul dintre iniţiatorii propunerii legislative, Mircea Duşa (PSD). El a admis că, practic, se introduce o nouă funcţie politică la nivelul serviciilor deconcentrate. Proiectul legislativ în forma iniţială modifică trei legi organice - Legea nr. 188, Legea nr. 340 şi Legea nr. 215, dar iniţiatorii au renunţat să mai susţină articolele care vizau modificarea Legilor 340 şi 215. La rîndul său, vicepreşedintele Comisiei de Administraţie publică, Tiberiu Prodan (PNL), a acuzat în cazul acestei iniţiative legislative o \"procedură neconstutiţională\". \"În forma în care a fost depusă este neconstituţională. Că vine iniţiatorul în plen şi îşi retrage un articol, este altceva, dar, procedural, este neconstituţional\", a fost de părere Prodan, arătînd că, în cazul Legii nr. 340, Senatul era Cameră decizională, nu primă Cameră sesizată. \"Noi ne-am chinuit trei ani să facem această noţiune de funcţionar public, care îşi făcea o carieră. Acum se adaugă două funcţii, le schimbă denumirea, ca să poată să-i schimbe pe toţi\", a spus Prodan, adăugînd că, prin această propunere legislativă, \"toţi directorii din teritoriu devin directori în această formă ( n.r. - directori coordonatori) să poată fi numiţi, să nu mai intre prin concurs\". El a apreciat că iniţiativa „este bătaie de joc\". Raportul de admitere, aprobat cu opt voturi \"pentru\", cinci \"împotrivă\" şi două abţineri, urmează să intre în dezbaterea plenului Senatului, care este primă Cameră sesizată. Plenul Senatului a hotărît, luni, dezbaterea în procedură de urgenţă a iniţiativei legislative referitoare la unele măsuri privind organizarea administraţiei publice, care îi are ca iniţiatori pe deputaţii Petru Călian (PD-L) şi Mircea Duşa (PSD).



12