Iohannis îl nominalizează pe Eduard Hellvig la şefia SRI

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Iohannis îl nominalizează pe Eduard Hellvig la şefia SRI

Eveniment 20 Februarie 2015 / 00:00 563 accesări

Președintele Klaus Iohannis l-a nominalizat, aseară, pe europarlamentarul PNL Eduard Hellvig pentru funcţia de director al SRI. ”Ambele servicii secrete au rămas în ultima perioadă fără directori, SRI şi SIE. Din motive diferite, în ultimele săptămâni, datorită unor evoluţii în viaţa politică şi în mediul public, SRI a fost de foarte multe ori în atenţia publicului. Am considerat că în această perioadă este nevoie ca la SRI să existe o echipă completă, pentru a instaura calmul necesar acolo”, a spus Iohannis. Şeful statului a menţionat că a decis să facă o nominalizare pentru poziţia de director al SRI, în persoana lui Eduard Hellvig. ”În această seară am semnat scrisoarea către preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi l-am propus pe domnul Eduard Hellvig pentru poziţia de director”, a ţinut să anunţe Klaus Iohannis. Președintele a mai spus că, probabil, în cursul săptămânii vitoare Parlamentul va lua în dezbatere propunerea sa pentru șefia SRI. ”În perioada următoare, la momentul potrivit, voi face și această nominalizare pentru SIE”, a adăugat Iohannis. Funcţia de director al SRI a rămas vacantă după ce George Maior a demisionat de la conducerea Serviciului, în 27 ianuarie. Interimatul funcţiei a fost asigurat după acest moment de generalul Florian Coldea, prim-adjunct al directorului SRI. Propunerile șefului statului urmează să ajungă în Parlament pentru a fi validate prin votul plenului reunit al Camerei Deputaților și Senatului.



12