Ion Iliescu, externat de la Spitalul Elias

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Veşti bune

Ion Iliescu, externat de la Spitalul Elias

Politică 23 Februarie 2013 / 00:00 389 accesări

Fostul preşedinte Ion Iliescu a fost externat, vineri, de la Spitalul Elias, unde a fost internat o zi pentru investigaţiile medicale periodice. Medicii spun că starea lui Ion Iliescu este bună, dar trebuie să revină periodic la control. „Este normal ca orice om să facă periodic un control de rutină, cu atât mai mult în cazul în care ai suferit o intervenţie chirugicală sau ai montate câteva stenturi”, a spus dr. Dana Safta. Iliescu trebuie să revină periodic pentru control de rutină după intervenţia chirurgicală la care a fost supus în ianuarie 2012, de fiecare dată rezultatele fiind bune, preciza, joi, conducerea Spitalului Elias, după internarea acestuia. Ion Iliescu a fost operat la Spitalul Elias în ianuarie 2012, pentru un polip la colon, iar în aprilie a avut un puseu de tensiune, însă analizele efectuate au fost în regulă. (T.I.)



12