Ivanovic și Nadal, eliminați în turul al treilea la Miami

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Tenis de câmp / Turneul de la Miami

Ivanovic și Nadal, eliminați în turul al treilea la Miami

Sport 31 Martie 2015 / 00:00 710 accesări

Jucătoarea sârbă de tenis Ana Ivanovic, cap de serie nr. 5, a fost eliminată în turul al treilea al turneului de categorie Premier Mandatory de la Miami, dotat cu premii în valoare totală de 5.381.235 de dolari. Ana Ivanovic a fost învinsă de germanca Sabine Lisicki, scor 7-6 (7/4), 7-5. În optimi, Lisicki a înfruntat-o, noaptea trecută, pe italianca Sara Errani, care a trecut de Garbine Muguruza, scor 4-6, 6-4, 6-1.

Și jucătoarea americană Serena Williams a învins-o, cu scorul de 6-1, 6-1, pe compatrioata ei Catherine Bellis, locul 211 WTA, sportivă care va împlini 16 ani la 8 aprilie, beneficiară a unui wild-card, astfel că ocupanta locului 1 WTA s-a calificat și ea în optimi la turneul Miami Open. Americanca în vârstă de 33 de ani, care în turul secund a trecut de Monica Niculescu, s-a impus în duelul cu Bellis în mai puţin de 42 de minute. Aseară, Serena Williams a înfruntat-o pe rusoaica Svetlana Kuzneţova, locul 29 WTA şi cap de serie nr. 24. Numărul 1 mondial se poate întâlni cu Simona Halep, locul 3 WTA, în semifinalele Miami Open.

NADAL, ELIMINAT DE VERDASCO

Tenismanul spaniol Rafael Nadal, nr. 3 mondial, a fost eliminat în turul al treilea la Miami Open, după ce a fost învins de compatriotul său Fernando Verdasco, scor 6-4, 2-6, 6-3. Nadal nu a câştigat niciodată turneul de la Miami, unde a fost finalist de patru ori. Tot în turul al treilea a fost eliminat şi elveţianul Stan Wawrinka, al şaptelea favorit, după ce a fost învins de francezul Adrian Mannarino, scor 7-6 (7/4), 7-6 (7/5).



12