Je suis dator vândut, dar în Croaţia

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Croaţia, Bosnia, Serbia și Slovenia Proteste împotriva „sclaviei datoriilor” în franci elvețieni

Je suis dator vândut, dar în Croaţia

Economie 27 Aprilie 2015 / 00:00 885 accesări

Datoriile şi imposibilitatea plăţii creditelor în franci elveţieni au scos în stradă peste 10.000 de persoane, care au mărșăluit prin centrul capitalei Croației, Zagreb, pentru a protesta împotriva Guvernului  și băncii centrale, care nu fac nimic împotriva "sclaviei datoriilor". Cei cu împrumuturi contractate în franci elvețieni au format asociația Franak, cerând de asemenea demisia guvernatorului Băncii Centrale croate, Boris Vujcic. Veniți din toată Croația, dar şi din republicile vecine Bosnia, Serbia și Slovenia, manifestanții au mărșăluit spre banca centrală croată, scandând "Împotriva împrumuturilor rechinilor! Vrem să ne regăsim demnitatea!". În Croația, la o populație de 4,2 milioane de locuitori, peste 100.000 persoane s-au împrumutat în franci elvețieni, iar aproape 60.000 au dificultăți în rambursarea creditelor. Această situaţie dramatică se regăseşte şi în România.

Reamintim că Banca Națională a Elveției a suprimat la mijlocul lunii ianuarie plafonul minim, lăsând liber cursul franc/euro, ridicând cursul francului elvețian și provocând haos în piața valutară. Croația a stabilit atunci rata de schimb pentru plata împrumuturilor la 6,39 kuna (0,84 euro), adică nivelul dinainte de această creștere-record. Băncile croate au fost însărcinate să suporte costurile, estimate la 52 milioane de euro de banca centrală. Protestatarii cer acum reconversia acestor împrumuturi în kuna și revenirea la dobânda inițială. Discuțiile între debitori, bănci și ministrul de Finanțe sunt întrerupte de la sfârșitul lunii martie.

Taguri articol


12