Jennifer Lawrence, la un pas de moarte

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
O actriţă de milioane

Jennifer Lawrence, la un pas de moarte

Monden 05 Aprilie 2014 / 00:00 787 accesări

Actriţa americană Jennifer Lawrence a fost la un pas de moarte în timpul filmărilor la “The Hunger Games: Mockingjay 2”. Tânăra vedetă s-a înecat cu o pastilă şi norocul său a fost că Woody Harrelson, actorul alături de care filma secvenţa, a dat dovadă de sânge rece şi a lovit-o pe spinare, ceea ce s-a dovedit a fi o intervenţie salvatoare. Pentru a face faţă programului intens de filmare, Jennifer Lawrence ia vitamine şi una dintre acestea i-a blocat căile respiratorii. Actriţa s-a înroşit la faţă şi nu mai putea spune nimic pentru a cere ajutorul, gesticulând speriată. S-ar fi sufocat dacă Woody Harrelson n-ar fi fost pe fază şi n-ar fi alergat să îi dea... palma salvatoare. Imediat, aceasta a scuipat pastila şi a putut să respire din nou.

În altă ordine de idei, simpatica actriţă tocmai a semnat un contract estimat între 15 şi 20 de milioane de dolari cu Dior, urmând să reprezinte casa de modă franceză timp de trei ani. Jennifer Lawrence a devenit reprezentanta parfumului Miss Dior din 2012, imediat ce a început să filmeze seria “Hunger Games / Jocurile foametei”. Atât casa de modă, cât şi actriţa au fost foarte mulţumite de colaborarea lor, aşa că au decis acum să îşi prelungească înţelegerea. Dior a căpătat exclusivitatea în ceea ce priveşte garderoba actriţei când sunt evenimente ce necesită covor roşu, iar până acum, alegerile vestimentare ale lui Jennifer Lawrence au fost impecabile. Actriţa este şi uşor de îmbrăcat, date fiind tinereţea şi silueta sa. În trecut, reprezentante Dior au fost, pe rând, Marion Cotillard, Natalie Portman, Charlize Theron şi Mila Kunis.

Neconsolat de pierderea lui Jennifer Lawrence ar fi fost rapperul canadian Drake, care se referă la ea în cea mai nouă piesă a lui, intitulată ”Draft Day”. Pe scurt, Drake spune ritmat că ar fi gata să moară pentru districtul său, dacă ar fi implicat într-un scenariu de tip “Hunger Games / Jocurile foametei”. Referirea la Jennifer Lawrence i-a uimit pe fanii rapperului şi riscă să o supere rău de tot pe iubita sa, nimeni alta decât Rihanna. Frumoasă e, talentată e, doar că nu joacă în filme… încă?! Luat la întrebări, Drake a spus că a vrut doar să-i facă un compliment “nevinovat” lui Jennifer Lawrence!



12