Joan Rivers a murit în urma unui accident cerebral

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Joan Rivers a murit în urma unui accident cerebral

Monden 18 Octombrie 2014 / 00:00 656 accesări

Decesul actriţei Joan Rivers, pe 4 septembrie, la vârsta de 81 de ani, a fost provocat de complicaţiile apărute în timpul unei intervenţii chirurgicale, a anunţat, vineri, biroul de medicină legală din New York, care a efectuat autopsia. Cu o săptămână înainte de a deceda, Joan Rivers a fost supusă unei intervenţii chirurgicale la gât şi coardele vocale, într-o clinică din New York, dar în timpul operaţiei a încetat să respire şi a fost dusă de urgenţă la spitalul Mount Sinai, unde a fost conectată la un aparat de ventilaţie artificială. ”Decesul a fost provocat de o complicaţie predictibilă a tratamentului medical”, este concluzia medicului legist care a efectuat autopsia vedetei americane.

Documentele date publicităţii indică drept cauză a morţii encefalopatia anoxică, o problemă medicală gravă, care apare atunci când ţesutul cerebral nu primeşte oxigen şi se produc leziuni ale creierului. ”Suntem în continuare foarte întristaţi de pierderea tragică pe care am suferit-o şi suntem recunoscători pentru numeroasele dovezi de iubire şi sprijin pe care le-am primit din întreaga lume”, a declarat Melissa Rivers, fiica actriţei, după publicarea raportului privind autopsia. După decesul lui Joan Rivers, autorităţile au declanşat o anchetă la clinica Yorkville Endoscopy, unde Rivers a fost supusă intervenţiei asupra coardelor vocale. Autorităţile au inspectat înregistrările şi documentele şi au interogat medicii din instituţia medicală deschisă în 2013. Reprezentanţii clinicii au negat informaţiile din presă potrivit cărora Joan Rivers ar fi fost supusă unei anestezii totale sau unei biopsii a coardelor vocale. Luna trecută, instituţia a declarat că medicul care a efectuat intervenţia nu lucra pentru clinică în acel moment şi nu era nici directorul medical al instituţiei.

Clinica a refuzat să comenteze raportul autopsiei, susţinând că legea interzice publicarea de informaţii privind pacienţii. Joan Rivers este considerată un pionier privind accesul femeilor în lumea comediei. A devenit cunoscută în anii 1960, printre vedetele alături de care a lucrat pe scena cluburilor de comedie din New York aflându-se nume ca Bill Cosby, Richard Pryor, Woody Allen şi George Carlin, despre care Joan Rivers a spus că nu s-a simţit niciodată ca şi cum ar fi fost parte a clicii lor. În 1983, aceasta a obţinut una dintre cele mai râvnite poziţii din industrie, după ce gazda emisiunii „The Tonight Show“, Johnny Carson, a numit-o invitat special permanent. Stilul său direct şi autoironic a fost apreciat şi a atras mulţi fani, dar şi recunoaşterea meritelor de către industrie, iar în ultimii ani, Joan Rivers a devenit o acidă critică de modă, cu ţintă asupra vedetelor de la Hollywood.



12