Judecătoarea a respins mărturia principalilor martori ai acuzării în cazul Pistorius

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Judecătoarea a respins mărturia principalilor martori ai acuzării în cazul Pistorius

Eveniment 11 Septembrie 2014 / 12:36 225 accesări

Judecătoarea sud-africană care urmează să anunţe dacă Oscar Pistorius este vinovat de uciderea cu premeditare a modelului Reeva Steenkamp în 2013 a respins, astăzi, mărturia crucială a vecinilor campionului paralimpic, informează AFP. Judecătoarea Thokozile Masipa, care a început citirea concluziilor sale la ora 07.30 GMT, a explicat că nu are nicio îndoială în privinţa onestităţii martorilor şi le-a mulţumit acestora pentru că "şi-au sacrificat timpul şi banii pentru a ajuta în instanţă". Ea a considerat însă că martorii respectivi s-au înşelat în interpretarea a ceea ce au auzit. "Declaraţia acestui martor (Michelle Burger) şi a soţului său a fost criticată pe bună dreptate şi din punctul meu de vedere nu este fiabilă. Trebuie să fie respinsă în totalitate", a spus judecătoarea, subliniind că Michelle Burger se afla la o distanţă de peste 100 de metri de domiciliul lui Pistorius în momentul uciderii Reevei Steenkamp. Judecătoarea a explicat de ce consideră că majoritatea martorilor acuzării a oferit o variantă inexactă a faptelor, subliniind că percepţia umană şi memoria sunt înşelătoare. "În opinia mea, ei nu au reuşit să facă diferenţa între ceea ce ştiau personal şi ce au auzit de la alte persoane sau au văzut în presă", a adăugat ea. Oscar Pistorius, în vârstă de 27 de ani, a împuşcat-o mortal la 14 februarie 2013 pe Reeva Steenkamp, model sud-african cu care avea o relaţie de trei luni.

Taguri articol


12