Julio Iglesias s-a confesat în timpul unui concert

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Julio Iglesias s-a confesat în timpul unui concert

Monden 18 Ianuarie 2010 / 00:00 437 accesări

Unul dintre cei mai celebri cântăreţi spanioli din lume, Julio Iglesias a surprins publicul în timpul unui concert susţinut în staţiunea balneară Punta del Este, Uruguay, făcând câteva confesiuni despre viaţa sa sexuală. “Prima dată când am venit la Punta del Este aveam 24 de ani şi făceam dragoste de trei ori pe zi. Sunt cam 15 ani de când nu mai fac acest lucru”, a spus, joi seară, latino lover-ul în vârstă de 66 de ani. “Dacă astăzi aş face amor înainte de un spectacol, ar trebui să anulez concertul”, a adăugat acesta.

Cu ocazia primului concert din partea sud-americană a turneului său consacrat celor 40 de ani de carieră, Julio Iglesias a făcut multe confesiuni sexuale, spre surpriza sau încântarea admiratoarelor sale. “De obicei cânt, însă vreau să vă povestesc despre lucruri din viaţă, despre sex, care este marea mea obsesie”, a spus cântăreţul, care a interpretat piese precum “Pauvres diables” şi “Me va, me va”. “Îmi place atât de mult sexul încât am avut două generaţii de copii”, a spus cel care a devenit tată pentru a opta oară în 2007. Starul, care a vândut circa 250 de milioane de albume în întreaga lume, a mai declarat: “Nu puteam urca pe scenă dacă nu făceam sex înainte. Eram ca un iepuraş”. Potrivit acestuia, acea epocă a fost îngrozitoare: “Când eram pe scenă, voiam să închei cât mai repede concertul, pentru că ştiam că mă aşteaptă o femeie goală în camera mea”. Cântăreţul a adăugat, însă: “Nu am fost niciodată un bun amant”. “Nu te credem”, i-au răspuns aproape la unison spectatoarele.

Taguri articol


12