Copil fiind, teatre cutreieram… O şansă nesperată şi întâmplătoare - sora tatei era bucureşteancă şi ahtiată după Toma Caragiu. L-am văzut pe maestru, pe scenă - pentru asta trebuie să-i mulţumesc mătuşii. Apoi, de prin clasa I, maică-mea m-a dus la teatru şi la operă aici, acasă, la malul mării. Nu-i umflare în pene: aşa ar trebui să se întâmple firesc cu toţi copiii, şi-n zilele noastre, fără deosebire - cele două doamne ale familiei mele n-aveau cine ştie câtă carte. Aşa s-a-ntâmplat ca, în mintea mea, să existe de pe atunci, două… Olga Tudorache!?! Una la Bucureşti, prea cunoscută - o alta la Constanţa, prea puţin ştiută. Confuzia din capul meu nu era întâmplătoare şi absolut justificată: între marea doamnă a teatrului românesc cu numele amintit şi Doamna nostră de la Tomis a fost dintotdeauna o asemănare izbitoare. De fizionomie, de tipologie, de caracter teatral, de ipostază. Diana Cheregi era Olga Tudorache a noastră, a “provinciei” - termen peiorativ vulgar şi nedrept.

Şansa a făcut ca, într-un moment fast al propriei evoluţii, să o cunosc pe Lady Di Cheregi şi chiar să am onoarea să lucrăm împreună, în aceeaşi instituţie teatrală - Teatrul de Stat Constanţa. N-a fost uşor deloc - mi-am “luat-o” de multe ori de la domnia sa, şi nu fără motiv. Doamna Diana nu se-mpăca uşor cu ce se-ntâmpla în jur, cu partea administrativă, “lumească” a lucrurilor. Avea mirări, indignări, supărări pe viaţă. Era încrâncenată, amărâtă, “pornită”. Ar fi dorit să trăiască într-o lume perfectă, în care - cu siguranţă, nici acolo - nu şi-ar fi văzut doar de scândură şi de teatru. Era şi pedagog, şi formator de opinie teatrală. Era CETĂŢEAN, în sensul roman, latin, al termenului. Nu “stătea potolită”. Îşi făcuse mai mulţi duşmani decât prieteni - îmi place să mă amăgesc că, în final, m-a adăugat celor din urmă. Când mă suna pe mobil, înlemneam! Ştiam că are să-mi comunice lucruri importante ”pentru ţară”. Mă dojenea că nu mă îngrijesc destul de breaslă, din postura de lider de opinie - şi avea (şi are încă) dreptate. Am admirat-o cu toţii ultima oară în “Terorism”, genialul spectacol pus în scenă la Constanţa de bucureşteanul Felix Alexa. Imperială, alături de o altă mare Doamnă a teatrului românesc, Ileana Ploscaru! A fost ultimul mare rol. În spectacol, cele două fugăresc un puşti prin scara unui bloc şi sfârşesc prin a fi aruncate în aer de explozia pricinuită de soneria unui apartament, în care gazul fusese lăsat deschis, suicidar. Îmi place să-mi imaginez că şi în viaţa reală, Lady Diana Cheregi a sfârşit într-o explozie metaforică, în care a tot sunat (zadarnic?) la soneria conştiinţei noastre estetice, teatrale. O formă de terorism artistic, absolut sublimă. Dumnezeu s-o odihnească şi s-o liniştească. Amin.