“Legea votului uninominal trebuie reanalizată“

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Geoană:

“Legea votului uninominal trebuie reanalizată“

Politică 03 Decembrie 2008 / 00:00 518 accesări

Preşedintele PSD, Mircea Geoană, a declarat, ieri, că Legea votului uninominal trebuie reanalizată, întrucît are multe imperfecţiuni, el arătînd, pe de altă parte, şi că a existat o campanie “concertată“ de influenţare a votului, organizată în defavoarea PSD. Geoană a precizat că există foarte multe colegii în care PSD a pierdut cu 47%, 48% sau 49% din voturi şi a catalogat drept “nedemocratice“ situaţiile în care cei care au obţinut locul trei cu 8% sau 9% din voturi au ajuns parlamentari în detrimentul celor dintîi. “Este clar că această lege trebuie reanalizată“, a subliniat Geoană. El a arătat că, din numărătoarea paralelă efectuată de PSD, explicaţia diferenţei mari între rezultatele prezentate de exit-poll-uri şi rezultatele finale constă în existenţa unei campanii “concertate“ de influenţare a votului. “Sînt mult prea multe voturi anulate, mult prea multe voturi albe şi mult prea multe dintre ele sînt în defavoarea PSD. În opinia noastră, diferenţa de 5-6 puncte între votul final şi exit-poll-uri nu e dată doar de lipsa de calibrare a acestor institute de sondare. Am constatat că a existat o campanie foarte puternică de influenţare a votului, inclusiv prin metode neortodoxe“, a spus Geoană. Liderul social democraţilor s-a arătat satisfăcut de confirmarea ierarhiei în alegerile parlamentare, el precizînd că Alianţa PSD+PC îşi confirmă întîietatea în campanie, chiar dacă la un scor mai strîns decît a sperat.



12