Liderii social democraţi, faţă în faţă cu electoratul din Mircea Vodă şi Mangalia

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Liderii social democraţi, faţă în faţă cu electoratul din Mircea Vodă şi Mangalia

Politică 25 Mai 2009 / 00:00 491 accesări

Vizita pe care liderul social democraţilor la nivel naţional, Mircea Geoană, a efectuat-o sîmbătă după-amiază în judeţul Constanţa a inclus şi localităţile Mircea Vodă şi Mangalia. Geoană a fost însoţit de prim-vicepreşedintele Organizaţiei Judeţene Constanţa a PSD, Nicuşor Constantinescu, ministrul Mediului, Nicolae Nemirschi, parlamentari social democraţi. La Mircea Vodă, liderii social democraţi au luat partea la sărbătorirea Zilelor comunei. Cu această ocazie, Mircea Geoană şi Nicuşor Constantinescu au susţinut scurte alocuţiuni în care le-au prezentat oamenilor importanţa alegerilor europarlamentare şi a prezenţei la vot într-un număr cît mai mare. La Mangalia, liderii PSD s-au întîlnit cu peste 250 de pensionari, la cantina din cadrul Liceului Ion Bănescu. Geoană le-a vorbit acestora despre importanţa creşterii punctului de pensie, a compensării medicamentelor şi a subliniat că se impune o micşorare a facturilor la înreţinere. „Dacă vom cîştiga Preşedinţia, vom putea face un guvern adevărat, care să lucreze pentru cei mulţi”, a spus Mircea Geoană, care a adăugat că un viitor guvern PSD va demara cel mai mare proiect de construcţie a locuinţelor de după 1989. La rîndul său, Nicuşor Constantinescu a afirmat că se impune un guvern monocolor PSD, care să fie capabil să le ofere oamenilor locuinţe, locuri de muncă şi condiţii mai bune de trai. „Acestea sînt lucrurile care trebuie să ne intereseze cu adevărat, lucruri pe care doar un guvern social democrat poate să le rezolve”, a spus Cosntantinescu.



12