Liga primarilor PSD ar putea fi reînfiinţată

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Liga primarilor PSD ar putea fi reînfiinţată

Administrație 29 Ianuarie 2009 / 00:00 602 accesări

Primarul comunei Crucea, Gheorghe Frigioi, a propus, marţi, în cadrul unei întîlniri cu primarii PSD din judeţul Constanţa, reînfiinţarea Ligii Primarilor PSD, susţinut fiind de primarul comunei Peştera, Valentin Vrabie, şi de cel al comunei Mircea Vodă, Dumitru Dedu. “Liga a fost înfiinţată pentru prima dată la propunerera mea, în 2001, dar nu a avut o viaţă prea lungă. Sperăm ca, de data aceasta, atît primarii cît şi reprezentanţii autorităţilor judeţene să conştientizeze rolul pe care această ligă îl are“, a declarat primarul Frigioi, care a adăugat că scopul înfiinţării acestei Ligi este acela de a simplifica şi eficientiza relaţiile dintre primării şi instituţiile deconcentrate, Prefectură sau Consiliu Judeţean. La propunerea celor trei edili locali au achiesat toţi primarii PSD din judeţ. “Încercăm să reînfiinţăm această Ligă, care cred că ne va ajuta foarte mult în comunicarea pe care noi o avem cu autorităţile judeţene. Prima întîlnire pe care o vom avea pentru a pune la punct detaliile va avea loc la Lumina, pe 20 februarie“, a declarat primarul comunei Peştera, Valentin Vrabie. Edilul comunei Crucea a adăugat că în acest fel se vor evita “cozile“ care se formează la uşile instituţiilor deconcentrate. “Una e să meargă 50 de primari la uşile instituţiilor unde avem de rezolvat diverse probleme şi altceva e să înaintăm un document complet, în care să fie cuprinse aceste probleme. Oricum problemele pe care le avem nu diferă prea mult de la o localitate la alta“, a mai spus Frigioi. La rîndul său, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Cristinel Dragomir, a declarat că înfiinţarea organizaţiei este binevenită. “Pentru noi, orice organ consultativ este binevenit, pentru că ne poate ajuta în politica administrativă pe care vrem să o derulăm la nivelul judeţului. Trebuie să mai ţinem cont şi de faptul că 80% dntre primarii judeţului sînt ai PSD, ceea ce este un lucru bun pentru că nu ne vom lovi de piedici în programele pe care le vom derula şi, mai presus, vom avea cu cine discuta“, a declarat Dragomir.



12