Mamaia, gazda unei competiții majore a sporturilor de iarnă

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Campionatul Mondial de bob-skeleton starturi de vară

Mamaia, gazda unei competiții majore a sporturilor de iarnă

Sport 22 Iunie 2016 / 18:52 1969 accesări

Organizatorii Campionatului Mondial de bob-skeleton starturi de vară au prezentat competiția care va avea loc în luna septembrie

Sorin Buta - președintele Federației Române de Bob și Sanie (FRBS)

Sorin Buta - președintele Federației Române de Bob și Sanie (FRBS)

Florin Țicu - secretarul general al Federației Române de Bob și Sanie (FRBS)

Florin Țicu - secretarul general al Federației Române de Bob și Sanie (FRBS)

Paul Neagu - antrenorul echipei feminine de bob a României

Paul Neagu - antrenorul echipei feminine de bob a României

Dragoș Panaitescu - director tehnic în cadrul Federației Internaționale de Bob-Skeleton (IBS) și directorul Campionatului Mondial de bob-skeleton starturi de vară de la Mamaia

Dragoș Panaitescu - director tehnic în cadrul Federației Internaționale de Bob-Skeleton (IBS) și directorul Campionatului Mondial de bob-skeleton starturi de vară de la Mamaia

Corina Martin - președintele Asociației Litoral - Delta Dunării

Corina Martin - președintele Asociației Litoral - Delta Dunării

Miercuri, organizatorii Campionatului Mondial de bob-skeleton starturi de vară, programat în stațiunea Mamaia, în perioada 7-11 septembrie 2016, au oferit detalii despre această competiție în cadrul unei conferințe de presă care a avut loc după prima ședință tehnică oficială. Este o competiție organizată în premieră de România, cu sprijinul Asociației Litoral - Delta Dunării (ALDD), care încă din 2014 sponsorizează echipajul feminin de bob dublu antrenat de constănțeanul Paul Neagu, după semnarea parteneriatului oficial dintre ALDD și Federația Română de Bob și Sanie (FRBS), pentru a promova stațiunea Mamaia și Satul de Vacanță. Bobul românesc inscripționat cu logo-ul „Holidays In Mamaia Romania“ a participat la toate marile competiții din ultimii doi ani! „Totul a plecat de la un vis, care s-a concretizat la Congresul Federației Internaționale de Bob-Skeleton (IBS) de anul trecut. Există un interes deosebit din partea națiunilor membre IBS de a veni la Mamaia și de a cunoaște realitățile românești. Acum o săptămână m-am întors de la Londra, de la Congresul de anul acesta, unde am dus invitațiile oficiale la această competiție. Interesul este în creștere pe măsură ce se apropie startul, iar șapte națiuni au confirmat pe loc participarea. Campionatul Mondial de la Mamaia este atât un eveniment sportiv, cât și un eveniment ideal de promovare turistică a României. Mulțumim partenerilor noștri de organizare și Primăriei Constanța pentru sprijinul pe care ni-l acordă și vă asigur că va fi spectacol”, a anunțat Sorin Buta, președintele FRBS.

Națiuni importante din acest sport, precum Germania, Letonia sau Brazilia, au anunțat că vor veni la Mamaia cu mai multe zile înaintea debutului CM, pentru a se antrena, dar și pentru a admira frumusețile Dobrogei și ale României. IBS include circa 45 de țări, de pe patru continente, iar la CM sunt așteptate peste 200 de persoane - sportivi, antrenori, arbitri, oficiali - din cel puțin 15 țări. Tot miercuri s-a anunțat că, în iunie 2017, Mamaia va găzdui Congresul Federației Internaționale de Sanie, care este separată de cea de bob-skeleton.

Competiția va avea loc pe un stand închiriat de la federația din Olanda, care reprezintă de fapt o pistă lungă de 80 de metri ce va fi amplasată în piațeta Cazino din Mamaia. Se concurează la probele de bob-4, bob-2 (masculin și feminin) și skeleton (masculin și feminin). „Startul în competițiile de bob este foarte important. În economia unei competiții pe gheață, aportul startului poate să treacă de 50%. De aceea, în perioada de vară, toate echipajele se pregătesc din punct de vedere fizic, dar și la starturi, care sunt foarte importante pentru sincronizarea sportivilor care se urcă în bob”, a precizat Sorin Buta.

La conferința de presă a fost prezent și Dragoș Panaitescu, un fost bober român care a participat în calitate de pilot la Jocurile Olimpice din 1976 și din 1980, dar și la mai multe ediții ale Campionatului Mondial. În prezent, Panaitescu este director tehnic în cadrul IBS, fiind desemnat și directorul CM de starturi de la Mamaia. „Sarcina mea este să asist din punct de vedere tehnic acest concurs foarte important. Multe țări vor utiliza competiția pentru a definitiva echipajele participante la Jocurile Olimpice din 2018, care vor avea loc în Coreea de Sud. Sper să fie o reușită atât din punct de vedere tehnic, cât și din punct de vedere al spectacolului. Vor fi amplasate în piațetă trei ecrane mari, pe care publicul va putea urmări atât concursul din Mamaia, cât și imagini de la concursuri de bob pe gheață”, a declarat Dragoș Panaitescu.

„Mă bucur să îl revăd pe Dragoș Panaitescu, pe care îl cunosc din 1974. El m-a selecționat în echipa României și am participat împreună la Jocurile Olimpice de la Innsbruck, unde ne-am clasat pe locul 8, având al treilea start din lume. La ora actuală, echipajul feminin al României este pe locul 10 mondial, după ce acum doi ani a reușit să câștige Cupa Europei. Avem speranțe mari de la această competiție de starturi, iar acum suntem cam în zona locurilor 10-12. Avem materiale foarte bune, federația ne sprijină foarte mult, iar dacă vom reuși să ocupăm o poziție fruntașă la Mondialul de starturi, atunci putem spera ca la JO 2018 să ajungem, zic eu, în primele 6 locuri”, a declarat constănțeanul Paul Neagu, antrenorul echipei feminine de bob a României.

Lotul feminin al României are trei piloți calificați pentru CM de starturi: Maria Constantin, Andreea Grecu și Ana Constantin. Toate au dobândit acest drept în urma participării din sezoanele trecute la numeroase concursuri internaționale. România va mai alinia la startul competiției de la Mamaia trei echipaje masculine de bob-2 și două de bob-4, precum și câte trei la skeleton feminin și masculin - maximum posibil. Selecțiile pentru locurile de împingător au început deja și rămân deschise. Vor fi în total trei criterii de selecție pentru împingători, post pe care federațiile din SUA, Canada sau Marea Britanie au apelat la atleți medaliați la Jocurile Olimpice de vară!

„Așa cum am mai procedat și la alte evenimente organizate de noi, cu câteva zile înainte de startul Campionatului Mondial vom duce în Piața Ovidiu câteva boburi, pentru ca toți constănțenii să vadă ce înseamnă acest sport. Vor putea intra în boburi și se vor putea fotografia cu sportivii care reprezintă România”, a precizat Corina Martin, președintele Asociației Litoral - Delta Dunării.

12