Medic turc audiat în procesul uciderii Larei Şaban

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Prietena cea mai bună a victimei, martor în proces

Medic turc audiat în procesul uciderii Larei Şaban

Eveniment 23 Ianuarie 2014 / 00:00 1961 accesări

Apar martori-surpriză în cazul uciderii Larei Şaban, de care sunt acuzaţi fratele ei, Gilberto Ghiunal Şaban, şi prietenul său din copilărie, George Davidescu. Prietena cea mai bună a victimei, medicul de cetăţenie turcă Aişan Sezghin, va veni în faţa magistraţilor pentru a povesti despre viaţa pe care a dus-o Lara în Turcia. Decizia a fost luată la termenul de ieri care a avut loc la Curtea de Apel Constanţa, unde se judecă apelul declarat de cei doi inculpaţi împotriva condamnării lor la detenţie pe viaţă. Avocatul lui Şaban, Ion Ilie Iordăchescu, le-a înmânat judecătorilor o hotărâre a Tribunalului Anadolu, din Turcia, în care se arată că a fost emis un ordin de restricţie prin care i se interzice lui Huseyn Sipahi, iubitul Larei Şaban, să se apropie de Aişan Sezghin. „Acest martor este persoana care l-a denunţat pe Sipahi în Turcia şi îl acuză că a ordonat moartea Larei Şaban”, a susţinut avocatul Ion Ilie Iordăchescu. La rândul lui, Gilberto Ghiunal Şaban a afirmat că se bazează foarte mult pe declaraţia medicului turc şi speră că aşa se va dovedi nevinovăţia lui. „Aişan Sezghin o cunoştea cel mai bine pe sora mea Lara, poate chiar mai bine decât noi, familia ei, pentru că i-a fost alături în ultimii ani şi erau prietene foarte bune. Ea ştie foarte multe amănunte despre relaţia Larei cu Sipahi şi va face lumină în cazul morţii surorii mele”, a mai spus Şaban.

TERORIZATĂ Tot ieri, instanţa le-a audiat pe surorile lui Şaban, Melisa şi Medihan. Ambele au spus că fratele lor este nevinovat, deoarece nu avea niciun motiv s-o omoare pe Lara. „Noi am fost mereu o familie unită, ne iubim şi nu am avut niciodată conflicte majore. Am muncit de mici pentru că am crescut fără tată şi ne-am respectat întotdeauna”, au declarat ambele surori. Ele au adăugat că, după dispariţia Larei, fratele lor era mereu supărat, trist şi insista zilnic să aibă grijă atunci când ies pe stradă şi să fie cu ochii pe fetiţa Larei. „Abia după ce a fost găsit cadavrul surorii noastre, Ghiunal ne-a povestit cum a fost împuşcată de oamenii lui Sipahi şi cum el şi Davidescu i-au transportat trupul neînsufleţit deoarece au fost ameninţaţi”, au mai spus Melisa şi Medihan Şaban. Ambele l-au acuzat pe Sipahi de moartea Larei şi au povestit că sora lor a fost ameninţată în repetate rânduri de când a rămas însărcinată. „Sipahi nu a dorit copilul, i-a dat bani ca să facă avort, a recurs la tot felul de ameninţări, dar Lara nu s-a speriat. După ce a născut fetiţa şi l-a dat în judecată pe Sipahi pentru paternitate, sora mea a trăit în teroare. Sipahi a ameninţat-o că-i ia copilul dacă nu-şi retrage acţiunea judecătorească, soţia lui şi fiii lui Sipahi o sunau zilnic şi o ameninţau că-i fac rău dacă nu pleacă din Turcia, prietenii lui Sipahi o urmăreau pe stradă şi veneau la uşa apartamentului pentru a o ameninţa...”, a declarat Melisa Şaban. Ea a susţinut că însuşi Sipahi i-a spus că fratele ei este nevinovat, dar nu i-a dat alte detalii cu privire la această afirmaţie.

ARESTAŢI Reamintim că Gilberto Şaban şi George Davidescu sunt acuzaţi că, în luna mai 2012, ar fi omorât-o pe Lara Şaban într-un apartament din Constanţa, după care i-au aruncat cadavrul într-o lizieră dintre Ovidiu şi Lumina. După o lună de căutări, corpul neînsufleţit al tinerei a fost găsit împachetat în mai mulţi saci de plastic ascunşi în tufişuri. Cei doi au fost arestaţi pentru omor deosebit de grav şi tâlhărie.

Taguri articol


12