Medicii vor ca actuala legislație de malpraxis să fie schimbată

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Colegiul Medicilor: „Nu există voință politică pentru Legea malpraxisului“

Medicii vor ca actuala legislație de malpraxis să fie schimbată

Sănătate 04 Noiembrie 2016 / 14:25 708 accesări

În ultimii 20 de ani nu a existat voință politică pentru reglementarea malpraxisului, sau cel puțin așa susține președintele Colegiului Medicilor din România (CMR), Gheorghe Borcean. ”Medicii practică o medicină defensivă. În ultima vreme a crescut presiunea pe medici, a crescut numărul cauzelor civile, penale, disciplinare. Asta este problema. Noi am făcut tot ceea ce trebuie. CMR are câteva proiecte privind Legea malpraxisului care zac în cine știe ce sertar”, a declarat dr. Gheorghe Borcean. El a apreciat inițiativa Colegiului Medicilor al Municipiului București de a face un sondaj privind asigurările de malpraxis, menționând că înseamnă un nou semnal de alarmă în această problemă. ”Legea malpraxisului are următoarele atribuțiuni: să ofere cetățenilor o garanție că sunt despăgubiți pentru eventuale prejudicii petrecute în timpul actului medical, să arate că statul român dorește să ofere cetățenilor garanția că veghează cineva pentru ca ei să fie despăgubiți pentru eventuale prejudicii aduse în activitatea sanitară, este în interesul corpului medical de a nu se afla mereu frustrat și amenințat de posibilitatea unor cereri de despăgubire care să vină împotriva lor direct, nu prin intermediul asigurătorului de malpraxis”, a explicat Borcean. Președintele CMR a amintit că s-a propus în mai multe variante o modalitate de negociere între pacient, respectiv familia lui, și asigurătorul de malpraxis al medicului, însă niciuna dintre ele nu a fost acceptată. ”Actuala legislație de malpraxis trebuie să fie schimbată, pentru că este atât în defavoarea pacientului, cât și a medicului. A pacientului, pentru că așteaptă ani de zile, mă refer la cei care au dreptate, pentru că nu se poate să existe o profesie în care totul să fie perfect, oricine greșește”, a adăugat medicul.



12