Memorandum privind transportul energiei electrice între România şi Turcia

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Memorandum privind transportul energiei electrice între România şi Turcia

Justiție 24 Ianuarie 2014 / 00:00 563 accesări

Ministrul delegat pentru Energie, Constantin Niţă, şi ministrul Energiei şi Resurselor Naturale din Turcia, Taner Yildiz, au semnat, ieri, un Memorandum de Înţelegere privind cooperarea în dezvoltarea interconexiunilor din domeniul energiei electrice, care va permite crearea unei facilităţi alternative pentru schimbul de electricitate dintre cele două ţări, inclusiv prin cablu submarin, se arată într-un comunicat de ieri al Ministerului Economiei. Potrivit documentului, cei doi miniştri au discutat cele mai recente evoluţii la nivelul sectorului energetic al celor două ţări, cooperarea regională şi proiectele strategice de interconectare. „Cooperarea regională este esenţială pentru creşterea economică şi dezvoltarea regională. În acest sens, România îşi reafirmă angajamentul în ceea ce priveşte dezvoltarea reţelelor de interconectare cu Moldova, Serbia, Ungaria şi Bulgaria, în vederea consolidării securităţii energetice şi creării oportunităţii pentru exportul de energie în regiune. În acelaşi timp, colaborarea cu Turcia reprezintă un element important pentru sectorul energetic din România, din perspectiva valorificării potenţialului de export. În acest sens, am discutat cu omologul turc, E.S. Taner Yildiz, despre potenţialele proiecte de interconectare”, a declarat Constantin Niţă, ministrul delegat pentru Energie. În continuare, acesta s-a referit la cablul submarin România - Turcia, un proiect de interes pan-european „cu o contribuţie importantă în dezvoltarea pieţei regionale de electricitate în perspectiva integrării acesteia în piaţa UE, o soluţie pentru exportul de energie pe piaţa din Turcia şi pe pieţele adiacente”. „În urma discuţiilor din ultimul an, vizita ministrului Taner Yildiz reprezintă un pas înainte în colaborarea noastră pentru interconectarea României şi Turciei. Astăzi (joi - n.r.), am semnat un Memorandum de Înţelegere între Departamentul pentru Energie al României şi Ministerul Energiei şi Resurselor Naturale al Republicii Turcia privind cooperarea în dezvoltarea interconexiunilor din domeniul energiei electrice între România şi Republica Turcia. Principalul beneficiu al acestor interconexiuni este dat de crearea unei facilităţi alternative pentru schimbul de electricitate dintre cele două ţări”, a adăugat ministrul Constantin Niţă. În următoarea perioadă, Operatorii Sistemului de Transport din România şi Turcia vor întreprinde paşii necesari, ţinând cont de legile şi reglementările din propriile ţări, ca şi de legislaţia Uniunii Europene, pentru a stimula schimburile directe de energie electrică între cele două ţări.



12