“Mentalitatea de la vîrful PSD este primitivă”

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Iliescu la Constanţa:

“Mentalitatea de la vîrful PSD este primitivă”

Politică 06 Octombrie 2007 / 00:00 595 accesări

În deschiderea Forumului pentru Dezvoltare Durabilă şi Protecţia Mediului, preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, a declarat vineri, la Constanţa, că mentalitatea de la vîrful social-democraţilor este una “primitivă” şi aparţine unor persoane care nu ştiu ce este politica deoarece nu au fost prezente în bătăliile pentru democraţia post-revoluţionară. Referindu-se la măsurile luate de conducerea PSD împotriva unor membri ai partidului în urma eşecului moţiunii de cenzură, Iliescu a arătat că partidul nu este o cazarmă în care treburile se rezolvă prin ordine: “Oamenii se unesc într-un partid în jurul unor valori, nu de teama de biciul şefului. Asta e o mentalitate primitivă a unora care nu prea ştiu ce este aia politică, nu au fost prezenţi în marile bătălii care au construit democraţia post-revoluţionară, dar au venit la plăcinte. Mă refer şi la Geoană şi la cei din jurul lui care au venit în politică după anul 2000, cînd se rezolvaseră problemele. Acum vin ei să facă ordine într-un partid care s-a clădit cu atîta trudă şi cu contribuţia unor oameni serioşi şi impun nişte reguli pentru jocuri de copii sau pentru nişte oameni primitivi. Ei nu ştiu ce este acela partid şi cred că în partid se înregimentează ca la cazarmă, unde e un comandant care dă dispoziţie şi toţi se înclină.” Iliescu nu crede că va fi exclus din partid pentru că a votat împotriva moţiunii de cenzură, însă a adăugat că, în cazul în care acest lucru se va întîmpla, “ar fi expresia unei alunecări semnificative a partidului”.

Preşedintele PSD, Mircea Geoană, a precizat vineri, într-o declaraţie, că Iliescu nu poate fi preşedinte de onoare şi lider de grup parlamentar al PSD \"la fără frecvenţă\" şi l-a invitat \"să îşi susţină cauza\" la Comitetul Executiv de la Braşov, “decît să facă deliciul presei prin declaraţii identice cu acelea de după Congresul din 2005”. Surse din PSD au afirmat însă că Iliescu nu va fi prezent sîmbătă la întrunirea Comitetului Executiv Naţional al partidului, de la Braşov.



12