Michelle Obama ar putea deveni senator de Illinois

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Michelle Obama ar putea deveni senator de Illinois

Externe 08 Decembrie 2012 / 00:00 356 accesări

Prima Doamnă a Statelor Unite, ar putea câştiga, în alegeri, postul de senator al statului Illinois, în cazul în care aceasta ar dori să candideze, arată un sondaj citat de postul de televiziune MSNBC. Michelle Obama l-ar învinge pe republicanul Mark Kirk la o diferenţă de 11 puncte, în cazul în care ar candida pentru postul de senator din partea statului Illinois, pe care îl ocupă acesta din urmă. Prima Doamnă a declarat în mai multe rânduri că nu îşi doreşte să candideze, însă răspunsurile ei au variat de la ”categoric nu” la ”probabil că nu”. Cu toate acestea, popularitatea şi farmecul ei i-au făcut pe simpatizanţi să speculeze. Popularitatea Primei Doamne a rămas superioară soţului său, preşedintele Barack Obama. Şeful statului a glumit de mai multe ori în timpul campaniei electorale, spunând că soţia lui este mai populară şi că are un impact mai mare în campanie. Până şi contracandidatul său republican, Mitt Romney, a glumit pe această temă. Pentru moment, simpatizaţii sunt nevoiţi să rămână în expectativă, pentru a afla dacă Michelle Obama va urma exemplul lui Hillary Clinton şi va candida în alegerile pentru Congres.



12