Mii de pelerini şi ierarhi ortodocşi din Bulgaria, la sărbătoarea Sfîntului Andrei

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Mii de pelerini şi ierarhi ortodocşi din Bulgaria, la sărbătoarea Sfîntului Andrei

Politică 30 Noiembrie 2006 / 00:00 848 accesări

În fiecare an, pe 30 noiembrie, credincioşii ortodocşi îl sărbătoresc pe "ocrotitorul românilor", Sfîntul Apostol Andrei. Chemat la apostolie alături de fratele său, Simon Petru, cel pe care tradiţia apostolică apuseană îl consideră primul urcat pe Scaunul Papal, Sfîntul Andrei a fost primul propovăduitor al Evangheliei pe pămînturile din Scythia geţilor. Tradiţia spune că a fost de faţă în timp ce Iisus ducea Crucea Golgotei, însă după ce a primit bucuria Învierii Mîntuitorului, a efectuat prima călătorie misionară împreună cu apostolul Ioan. Mai întîi a predicat în cetăţile Asiei, punînd bazele comunităţilor creştine din Antiohia, Efes, Niceea şi pînă la Bizanţ. Aşa şi-a desăvîrşit Sfîntul Andrei vocaţia spre adevăr, iubirea faţă de Iisus şi de ceea ce avea să devină una dintre cele mai mari religii ale omenirii, determinîndu-l să îi convingă şi pe ceilalţi să transmită învăţătura Evangheliei. Nu s-a îndoit niciodată de credinţă, iar la uciderea lui Ioan Botezătorul a lăcrimat. După ce a plecat în cea de-a doua călătorie către cetatea Sinope, unde apostolul Matei fusese închis de către închinătorii la idoli, printr-o simplă atingere cu toiagul a deschis porţile.

Potrivit tradiţiei bisericeşti, Apostolul Andrei a coborît şi în sudul Dunării, propovăduind pentru prima dată Evanghelia pe pămînturile geţilor din Scythia Minor. În urma misiunii sale, posibilă doar după ce i-a fost sortit să meargă în această zonă, Sfîntul Andrei şi-a plimbat paşii în zona de sud – vest a Dobrogei, reuşind să îi aducă la creştinism pe oamenii acestor locuri. La finalul peregrinărilor misionare, Apostolul Andrei a ajuns în oraşul grecesc Patras, unde a fost supus la chinuri care i-au adus moartea. Martirizarea s-a făcut pe o cruce în formă de X, autorităţile romane aflate sub domnia lui Nero considerînd că acesta nu era vrednic pentru a fi răstignit pe o cruce. Pe lîngă obişnuitele convoaie cu pelerini care se adună din toate colţurile ţării pentru a merge în localitatea Ion Corvin, la peştera în care a locuit Apostolul, sărbătoarea din acest an va beneficia şi de prezenţa unor înalte feţe bisericeşti de peste hotare. Potrivit reprezentanţilor Eparhiei Dobrogei, la slujba de sfinţire a Bisericii Mari de la Mănăstirea Sfîntul Andrei şi-au anunţat prezenţa Arhiepiscopul de Ruse, IPS Neofit, dar şi cel al Vidinului, IPS Teofilact.

Taguri articol


12