Ministrul Educaţiei vrea să revoluţioneze sistemul, dar nu ştie cum

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
În învăţămînt “trebuie schimbat ceva”

Ministrul Educaţiei vrea să revoluţioneze sistemul, dar nu ştie cum

Eveniment 28 Iulie 2006 / 00:00 898 accesări

Mihail Hărdău, ministrul Educaţiei şi Cercetării (MEdC), a declarat, ieri, într-o conferinţă de presă, că susţine demersul studenţilor care vor să îi demaşte pe profesorii care iau mită. Potrivit lui Hărdău, studenţii vor să înfiinţeze “un fel de DNA al lor”, prin care să-i dea în vileag pe profesorii care iau şpagă, iar MEdC îi va susţine în acest demers, însă nu a dorit să dea exemple de universităţi în care există suspiciuni de corupţie. Hărdău a participat, ieri, la o întîlnire a inspectorilor şcolari generali ai inspectoratelor şcolare judeţene din întreaga ţară, unde au fost dezbătute posibilele modificări ale metodologiei testelor naţionale şi examenului de bacalaureat, după problemele apărute în acest an. Potrivit ministrului, aceste examene au arătat duplicitatea persoanelor care gravitează în jurul învăţămîntului românesc, respectiv corpul profesoral, dar şi elevi şi părinţi. De asemenea, ministrul MEdC a afirmat că există o fraudare între judeţe la examenele naţionale, fiind anumite zone în care elevii au primit note supraevaluate. “Vă dau exemplu: judeţul Botoşani, peste 3.000 de candidaţi, jumătate dintre ei au obţinut note la bacalaureat între 9 şi 10. Jumătate din judeţul Botoşani. Deştepţii lumii sînt la Botoşani (…). Cred că la ora actuală se realizează o discriminare fraudată între judeţe”, a spus Hărdău. Acum, fără nici o răutate însă, “deştepţii” nu au fost la Bucureşti, cum poate se aştepta ministrul şi nu pentru faptul că la bacalaureat 40% nu au luat examenul, dar şi pentru faptul că şi la testele naţionale, procentul a fost aproape acelaşi. În plus, la testele naţionale, din cei 6.200 de absolvenţi de clasa a VIII-a care au rămas nerepartizaţi, la nivel naţional, pentru că nu au completat corect fişa de opţiuni, peste 5.800 au fost din Capitală.

Revenind la afirmaţiile lui Hărdău, el a spus că această fraudare între judeţe se răsfrînge asupra absolvenţilor. El a promis că “lucrurile nu vor rămîne aşa” şi va dispune o analiză în judeţele în care se înregistrează astfel de cazuri, analiza urmînd să fie bazată pe rezultatele elevilor din liceu comparativ cu notele obţinute la bacalaureat. El a fost extrem de nemulţumit şi de faptul că la examenul de titularizare profesorii au încercat să copieze în masă. Hărdău a precizat că va cere analizarea unora dintre lucrările de la titularizare, fiind vizate cazurile în care la prima corectare candidaţii au obţinut o notă sub 5, iar apoi, după contestaţie, au primit peste 7, astfel încît să se poată titulariza, precizînd că sînt situaţii în care există diferenţe de trei-patru puncte între nota iniţială şi nota după contestaţii. Ministrul a adăugat că trebuie schimbat ceva la nivelul metodologiei examenului de titularizare. “Sînt nemulţumit de rezultatele obţinute la titularizare. Sînt nemulţumit de faptul că profesorii au încercat să copieze în masă. Dacă ai o asemenea mentalitate te duci să faci educaţie? Cui faci educaţie cînd modul tău de a fi e calat pe minciună? Aici trebuie schimbat ceva”, a conchis Mihail Hărdău. Cu toate aceste indignări însă ministrul nu precizat nici măcar ce se va schimba în sistem.



12